Niciun orădean de rând, niciun reprezentant al mediului de afaceri, o singură instituţie de presă şi doar opt candidaţi la Parlamentul României au participat marţi seară la "dezbaterea" pe teme economice organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Bihor, Federaţia Patronilor, Consiliul Local al IMM-urilor, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea şi cotidianul Jurnal bihorean.

Din partea UDMR au fost prezenţi Pasztor Sandor şi Huszar Istvan, PPDD a participat prin Marius Tirla şi Vasile Dumbravă, PPMT prin Zatyko Gyula şi Balogh Arpad, iar PRM a fost reprezentat de Ioan Mărcuş şi Grigore Bartoş, în timp ce gazdele au fost reprezentate de directorul Constantin Badea şi vicepreşedintele Maria Sabin (Camera de Comerţ şi Industrie), preşedintele Ioan Lucian şi directorul Raul Derecichei (Federaţia Patronilor), coordonatorul de proiecte cu fonduri europene Eugen Cosma (BRECO) şi redactorul Veronica Bursaşiu (Jurnal bihorean), preşedintele CLIMM Ioan Mintaş lipsind cu totul, în ciuda calităţii sale de co-organizator.

Văzând că în sală nu se află nici măcar un singur alegător, iar din partea USL şi ARD nu participă niciun candidat, udemeristul Pasztor Sandor le-a spus-o încă de la început organizatorilor că "acţiunea" lor este un fiasco lamentabil: "Iniţiativa dvs este un eşec, pentru că am ajuns să vorbim între noi. Este trist, uitaţi-vă ce goală este sala, nu sunt nici candidaţi, nici alegători. Poate ar trebui să rulăm pe pereţi filme sau clipuri de muzică rock".

Aşa-zisa dezbatere a constat în expunerea unei teme (ce este de făcut pentru stimularea mediului de afaceri şi pentru absorbţia fondurilor europene), candidaţii prezenţi având fiecare câte 5 minute pentru a-şi prezenta "viziunea". Cu excepţia celor de la UDMR şi PPMT, însă, restul candidaţilor au căzut în ridicol, deoarece în loc să-şi exprime programul sau ideile pe care le-ar susţine în cazul alegerii lor în Camera Deputaţilor ori Senat, s-au folosit de ocazie pentru a se prezenta pe ei înşişi.

De exemplu, PPDD-istul Vasile Dumbravă, care până acum o lună cerşea PSD Bihor nominalizarea pentru a candida sub sigla USL, a povestit că s-a născut acum peste 60 de ani într-o comună bihoreană, că a absolvit mai multe şcoli, facultăţi, cursuri post-universitare şi academii, că a călătorit în diverse ţări şi s-a format "în jurul personalităţii domnului Nicolae Văcăroiu" (fost premier al României între 1992-1996) şi că PPDD "doreşte să fie bine", fără a spune însă cum anume sau fără a face măcar o singură referire la cei 20.000 de euro pe care "tăticul" OTV promite că îi va "da" fiecărui cetăţean român.

Ceva mai aplicaţi au fost reprezentanţii UDMR, care au amintit despre legile iniţiate de parlamentarii Uniunii în folosul companiilor şi IMM-urilor, dar şi ai PPMT, care - după ce i-au "pişcat" pe rivalii lor, zicând că "dintre cei care au contribuit la dezastrul economic din ultimii 20 de ani sunt prezenţi doar colegii de la UDMR" - au spus că, pe lângă federalizare şi regionalizare, vor acorda prioritate dezvoltării agriculturii şi industriei alimentare, sectorului energetic şi turismului.

În rest, reprezentanţii PRM, prin Ioan Mărcuş, au ajuns să facă promisiuni chiar mai gogonate decât cei de la PPDD, spunând că dacă vor ajunge la putere vor desfiinţa impozitarea pensiilor, vor introduce "gratuitatea totală" în asistenţa medicală "la orice nivel" şi vor reduce TVA la doar 1%.