Sindicaliştii bihoreni le bat obrazul politicienilor. Câţiva zeci de sindicalişti din Blocul Naţional Sindical şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" au pichetat luni, vreme de două ore, Prefectura în semn de protest faţă de ipocrizia clasei politice.

Protestul sindical a avut la bază manifestul BNS "Din stradă, cu lehamite" adresat atât politicienilor aflaţi la guvernare cât şi celor care au format clasa politică în ultimul sfert de secol.

"Mesajul nostru va fi auzit de această dată de membrii Guvernului Ponta şi membrii coaliţiei USL, care ne-au dovedit după un an şi jumătate de guvernare că politicianul român s-a născut cu nărav de căpătuială şi nu are poftă să schimbe nimic, însă ruşinea acestei ţări o poartă obrazul tuturor aleşilor din ultimii 24 de ani", a spus Nicolae Morgovan, liderul BNS Bihor.

Morgovan a dat citire manifestului BNS prin care sindicaliştii solicită printre altele revizuirea legii dialogului social, majorarea salariului minim pe economie, stoparea privatizărilor păguboase şi multe altele.

"Încă din 2011, când Guvernul Boc şi-a asumat răspunderea pe modificarea legii dialogului social, coaliţia USL a încheiat cu BNS un protocol pentru îmbunătăţirea legislaţiei municii, lucru care la un an şi jumătate de când a ajuns la putere nu s-a întâmplat. Protestăm împotriva întregii clase politice pentru că salariul minim pe economie este aşa cum este, se privatizează regii profitabile pe bandă rulantă, vedem cum ni se vând resursele naturale, gazul, petrolul şi altele, creşte şomajul iar toate acestea din cauza clasei politice", a declarat Morgovan.

În încheierea protestului de luni, o delegaţia de sindicalişti a urcat la prefectul Claudiu Pop pentru a-i înmâna o listă de revendicări pe care să o înainteze Guvernului. Potrivit sindicaliştilor în cazul în care demersul lor va rămâne fără ecou în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie vor urma mitinguri de protest în fiecare reşedinţă de judeţ din ţară.