Mai bine de zece ani i-au trebuit să-şi aducă firma, specializată în importul şi închirierea de utilaje pentru construcţii, pe un loc - al VII-lea în clasamentul IMM-urilor din Oradea - de care este foarte mândru. "Am muncit zi şi noapte, nu-i înfloritură, cot la cot cu şoferii şi cu mecanicii", spune Petru Ursache.
Acum, însă, după ce a păţit cu una din cele mai prestigioase companii de asigurare din ţară şi nu numai, omul e mâhnit din cale-afară: "Eu mă dau de ceasul morţii să-mi respect cuvântul dat, uneori doar pe gură, nescris nicăieri, iar alţii "te fac" din vorbe şi din acte!".
L-a înşelat, acuză el, firma Allianz-Ţiriac, care deşi i-a vândut o asigurare CASCO, nu l-a despăgubit nici măcar cu un leu după ce şi-a accidentat-o. "Cică degeaba mi-am făcut CASCO dacă nu aveam şi RCA luat tot de la ei!". Ca şi cum cele două tipuri de asigurări n-ar fi total diferite, ci una şi aceeaşi...
Ceasul rău
Pe 31 ianuarie, Petru Ursache a pornit la drum, împreună cu unul dintre angajaţi, spre Germania, de unde urmau să cumpere un utilaj. Ca de obicei, era la volanul Citroenului C5 pe care şi-l cumpărase cu 6 ani în urmă, în leasing, prin BCR. "Am vrut să am o maşină sigură, pentru că fac drumuri lungi şi dese", spune bărbatul.
Accidentul a avut loc pe o autostradă din Cehia, cu 90 kilometri înainte de Praga. "Era noapte, fulguia. Şoseaua era umedă, eu mergeam pe prima bandă cu vreo 70-80 km/h. Văzând că la un moment dat cel din spate, care derapa frecvent, mă şi blitzuia, am tras un pic de volan spre dreapta, vrând să mă feresc să nu intre în mine. Ghinionul a fost că am prins cu roata din dreapta faţă o pojghiţă de gheaţă, m-am rotit 360 de grade iar apoi, la revenirea pe bandă, am lovit un indicator rutier. Deşi impactul a fost uşor, m-a aruncat spre marginea şoselei pe un dâmb, iar din el am ajuns să ne răsturnăm pe partea laterală dreapta", povesteşte Petru.
Mai departe
După ce a constatat că nici el şi nici angajatul care stătea alături nu avea nicio zgârietură, bărbatul a ieşit din maşină şi apoi l-a ajutat şi pe acesta să iasă. În mai puţin de un minut, o maşină ce trecea prin zonă a oprit, iar cel de la volan a sunat la 112. În scurt timp, la faţa locului au apărut poliţiştii şi paramedicii.
"Am terminat cu formalităţile la Poliţie, iar apoi cineva ne-a comandat o platformă cu care am dus până la Praga Citroenul, fiindcă avea nu doar caroseria şifonată, ci şi sistemul de direcţie şi suspensie hidraulică din dreapta faţă distruse. Pentru că nu puteam rata achiziţia utilajului din Germania, din Praga am închiriat o maşină cu care să ne continuăm drumul la nemţi. Ca să aducem în ţară maşina avariată am încercat să angajez pe cineva, dar mi-a cerut aşa mulţi bani încât am hotărât să cumpăr din Praga o dubă la mâna a doua. Am băgat Citroenul în ea şi aşa a fost adus până la Oradea".
CASCO degeaba
Întors acasă după 4 zile, primul drum l-a făcut la sucursala Allianz-Ţiriac, să anunţe evenimentul şi să depună o cerere pentru a fi despăgubit. "Cât timp maşina a fost în leasing, am plătit CASCO la asigurările BCR. De 3 ani, însă, considerând că Allianz-Ţiriac e mai tare, m-am mutat la ei. Acum îmi pare rău", zice bărbatul.
Motivul? "Reprezentanţii Allianz-Ţiriac mi-au spus că nu pot primi nicio despăgubire, pentru că deşi aveam poliţa CASCO în vigoare, valabilă până la 22 februarie 2013, nu mi-am făcut tot la ei şi RCA. Culmea e că până anul trecut şi asigurarea obligatorie o aveam tot la ei, dar când mi-a expirat, primăvara trecută, am încheiat una la Groupama, care are sediul chiar lângă blocul unde stau, iar eu mă grăbeam. Dar, lăsând la o parte asta, ce legătură are CASCO cu RCA? Una-i una, alta-i alta! Am plătit anual câte 3.900 lei pe asigurarea CASCO, crezând că sunt acoperit pentru furtul sau accidentul maşinii mele. Iar aici despre maşina mea era vorba, nu de alta pe care s-o fi lovit, ca să vorbim despre RCA".
Între "explozie atomică" şi "prima suplimentară"
Cum avaria Citroenului e considerată totală, pentru reparaţii fiind nevoie de 7.000 euro, bărbatul a insistat la asigurator, dar în zadar. "Mi-au zis că am semnat poliţa, iar clauzele sunt scrise negru pe alb, aşa că n-au ce face".
Într-adevăr, actul înşiră cu lux de detalii tot felul de situaţii în care Allianz-Ţiriac nu oferă despăgubiri pentru furtul sau avarierea maşinii: "război, declarat sau nu, război civil, revoluţie, rebeliune, insurecţie, terorism, naţionalizare, rechiziţie, explozie atomică, poluare, contaminare de orice natură, pagube produse cu intenţie de asigurat, dacă vehiculul nu are certificat de înmatriculare valabil, dacă este condus de o persoană fără drept de a conduce, dacă este condus de o persoană sub influenţa substanţelor interzise sau a medicamentelor incompatibile cu dreptul de a conduce".
Mai jos, în ce priveşte "limitele teritoriale" ale asigurării, se arată că "riscurile acoperite sunt atât pe teritoriul României", cât şi "în afara teritoriului României", însă în acest caz numai "la cererea asiguratului, prin plata unei prime suplimentare, dacă pentru vehiculul asigurat nu există o asigurare de răspundere civilă a vehiculului încheiată la asigurator".
O capcană
Altfel spus, Allianz-Ţiriac a condiţionat valabilitatea poliţei CASCO de existenţa unei poliţe RCA emise tot de ea, chiar dacă cele două tipuri de asigurări sunt total diferite. O confirmă inclusiv informaţiile de pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, autoritatea competentă să exercite atribuţiile de autorizare, reglementare şi control asupra societăţilor de asigurări.
"Asigurarea RCA, pentru răspundere civilă auto obligatorie, este asigurarea prin care terţii prejudiciaţi în urma unui accident produs din vina conducătorului auto asigurat primesc despăgubiri pentru daunele materiale şi/sau decesul ori vătămările corporale suferite în accident", în timp ce "asigurarea CASCO, facultativă, este acea asigurare în baza căreia societăţile de asigurări achită despăgubiri pentru avariile accidentale, parţiale sau totale, şi/sau furtul suferit de vehiculul asigurat". Ba, mai mult, CSA avertizează: "Atenţie! Asigurarea CASCO nu trebuie confundată cu asigurarea RCA! În timp ce CASCO vă oferă acoperire pentru daunele la propriul dvs. vehicul, asigurarea RCA acoperă daunele suferite de alte persoane".
Cu toate acestea, spune Petru, cei de la Allianz-Ţiriac s-au purtat ca nişte găinari. "E ca şi cum eu mi-aş fi cumpărat un cozonac, dar nu îl pot consuma fiindcă nu mi-am luat şi pâine de la acelaşi magazin", face o comparaţie.
Pe de altă parte, omul nu înţelege nici în ruptul capului de ce nu poate fi despăgubit fiindcă n-a plătit aşa-numita "primă suplimentară" înainte să iasă cu maşina din ţară. "Plata unei prime suplimentare e logică şi justificată atunci când maşina este încă în leasing, fiindcă nu e proprietatea ta. Dar nu e cazul meu. Când aveam asigurare la BCR Leasing plăteam primă suplimentară, pentru că firma de lesing risca s-o distrug înainte s-o fi achitat. Dar după ce am ieşit din leasing, devenind proprietarul 100% al maşinii, nu se mai poate impune nicio primă suplimentară", afirmă orădeanul.
Răzbunare usturătoare
Petru Ursache spune că a contactat un avocat care să studieze posibilitatea de a da în judecată Allianz-Ţiriac, considerându-se victima unei clauze abuzive. E drept, nici n-a citit contractul înainte de a-l iscăli. "Este al treilea an când fac asigurarea la ei, şi niciodată nu mi-au spus să fiu atent la clauza asta. Normal că nu-mi făceam griji...".
Până la proces, însă, orădeanul s-a gândit la o altă modalitate de a se răcori. Săptămâna aceasta, după ce va obţine de la Primărie o autorizaţie necesară pentru activităţile publicitare ambulante, îşi va pune Citroenul pe o platformă şi îl va plimba prin oraş, mai multe zile la rând, prin toate cartierele, îndemnând lumea să nu-şi facă asigurări la Allianz-Ţiriac. "O să am grijă să nu-mi lipsească niciun act, pentru că nu vreau să încalc legea, dar în baza dreptului la liberă exprimare, a dreptului meu de a protesta, o să-mi spun părerea: Allianz-Ţiriac îşi înşală clienţii! O voi spune ca să n-o păţească şi alţii".
Politica firmei
Contactat de BIHOREANUL, directorul sucursalei judeţene Allianz-Ţiriac, Ioan Codău, nu s-a arătat deloc fericit că imaginea companiei va fi afectată. Susţine însă, că angajaţii din plan local ai firmei nu au nicio vină, iar responsabilitatea îi aparţine doar clientului.
"Nici eu, nici colegii mei din Oradea nu facem decât constatarea daunelor. Dosarele de despăgubire sunt instrumentate la Bucureşti. După părerea mea, clientul nu are nicio şansă, nici dacă ne dă în judecată, deoarece poliţa de asigurare este un contract între părţi, pe care l-a semnat, şi se presupune că înainte l-a şi citit. Cu protestul s-ar putea, totuşi, să obţină ceva, pentru că ne dăunează ca imagine", spune directorul. Cât anume rămâne de văzut pe viitor, dacă se vor împuţina sau nu clienţii...
SINGURA ŞANSĂ
La proces!
Protecţia Consumatorului nu îl poate ajuta pe Petru Ursache. "Mi s-a spus, şi aşa este, că OPC-ul nu soluţionează plângerile persoanelor juridice, ci doar de la persoane fizice, iar maşina mea e înmatriculată pe firmă", explică el. Şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor i s-ar adresa degeaba, pentru că în domeniul asigurărilor auto aceasta reglementează doar asigurarea pentru răspundere civilă, RCA, nu şi poliţele CASCO.
În schimb, şansa lui Petru e să deschidă un proces împotriva Allianz-Ţiriac, la fel cum au procedat şi clienţii băncilor, acuzând clauzele abuzive din contract. Probabilitatea de succes e cu atât mai mare cu cât normele CSA recunosc clienţilor firmelor de asigurări dreptul la informare.
"Înainte de încheierea unui contract de asigurare, persoana care deţine calitatea de asigurat, potenţial asigurat, contractant sau potenţial contractant al asigurării, are dreptul să primească un set minim de informaţii referitoare la condiţiile contractuale", arată site-ul Comisiei, adăugând că acestea trebuie să clarifice "definirea termenilor, definirea fiecărui eveniment asigurat, excluderile din asigurare" etc. "Această informare trebuie făcută clar şi exact, pe hârtie sau pe orice alt suport durabil, prin intermediul unuia sau mai multor documente care să fie transmise clienţilor într-o modalitate care să confirme că aceştia au luat cunoştinţă despre conţinutul lor". Or, Petru nu a primit din partea Allianz-Ţiriac niciun asemenea "dicţionar" care să-i "traducă" termenii contractului.