Bolojan nu vrea la Cluj Napoca. Primarul Ilie Bolojan a dezminţit zvonurile vehiculate de presa centrală conform cărora, în urma implementării reformei administrative după modelul propus de premierul Victor Ponta, ar urma să guverneze viitoarea regiune Nord Vest.

"Zvonurile nu au niciun fundament real. Nu plec nicăieri. Sunt primarul Oradiei şi trebuie să îmi fac treaba aici", a declarat edilul.

Conform unui proiect de hotărâre de Guvern reorganizarea administrativă a ţării se va face pe opt regiuni după modelul actualelor zone de dezvoltare. Potrivit proiectului, judeţul Bihor va face parte din regiunea Nord-Vest alături de Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa Năsăud.

Printre numele vechiculate de presa centrală pentru funcţia de guvernator al regiunii Nord Vest s-au numărat Ilie Bolojan (PNL), Ioan Rus (PSD) şi Alin Tişe (PDL).

Până în prezent Guvernul nu a stabilit dacă guvernatorii vor fi aleşi, precum preşedinţii de consilii judeţene, sau numiţi cum se întâmplă în cazul prefecţilor.