Strada Bajor Andor, paralelă cu strada Herik Ibsen din cartierul Ioşia, va fi rebotezată. Consiliul Local a hotărât joi, cu unanimitate de voturi, inclusiv din partea reprezentanţilor UDMR, redenumirea străzii, la insistenţele locuitorilor din zonă.

"Noi, cei cu domiciliul pe strada Trotuşului, partea dinspre râul Peţa, nu dorim şi nu suntem de accord cu schimbarea denumirii străzii noastre în Bajor Andor sau oricare alt nume unguresc", au reclamat în scris Primăriei încă din vara anului trecut locuitorii de pe această stradă.

Rebotezarea străzii nu a fost supusă la acea dată votului Consiliului Local pentru că ar fi însemnat schimbarea documentelor de indentitate a celor domiciliaţi aici în plin an electoral. Şi desigur, nici nu ar fi dat bine în context.

La propunerea riveranilor, municipalitatea a acceptat ca noul nume al străzii mobilată exclusiv cu case să fie Veteranilor. Printre variantele formulate de locuitorii străzii cu ieşire la şoseaua de centură s-au mai numărat numele de Răsăritului, Revoluţionarilor, Revoluţiei şi Victoriei.

La solicitarea consilierului local Dorin Corcheş, Adriana Lipoveanu, directorul adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef a precizat că solicitanţii rebotezării străzii îşi vor înlocui pe proprie cheltuială parte din documentele care fac referire la adresa de domiciliu.

"Primăria, ca iniţiator al Hotărârii de Consiliu Local, va acoperi de la bugetul local cheltuielile cu înlocuirea actelor de identitate cu altele care conţin noua adresă. În schimb, de înlocuirea celorlalte documente precum permisele de conducere sau paşapoarte se vor ocupa locuitorii zonei", a spus directoarea.

Strada din Ioşia, neasfaltată dar mobilată cu vile şi case cu etaj aflate în construcţie, a primit numele pamfletarului, dramaturgului şi traducătorului orădean Bajor Andor decedat în 1991 în anul urmă cu 11 ani, la reorganizarea arhitectural - urbanistică a zonei Herik Ibsen - Ovidiu Densusianu.

La propunerea municipalităţii denumirea de Bajor Andor va fi accordată unei străzi nou create în Oradea.