Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au început, luni, urmărirea penală faţă de o orădeancă de 64 de ani pentru luare de mită.

"Din primele cercetări a rezultat că, în calitate de conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, invinuita a pretins şi primit în data de 22 iunie de la studenţii grupei I a anului III, specializarea Medicină Dentară, o broşă din aur în valoare de 343 lei, pentru a-i promova examenul care a avut loc două zile mai târziu la disciplina endocrinologie", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorul Dorel Moţiu.

Potrivit procurorului, universitarul, despre care surse judiciare susţin că este Timar Michaela, conferenţiar la Catedra Medicala ll, a fost denunţat chiar de studenţii cărora le-a pretins mita.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor, care efectuează cercetările în acest caz, au efectuat vineri o percheziţie la domiciliul universitarei unde au găsit plicuri cu bijuterii din aur în valoare de peste 12.000 lei, majoritatea plicurilor având menţiunea "Cu drag de la grupa...". Bijuteriile - lănţişoare, brăţări, broşe şi inele din aur - au fost ridicate şi indisponibilizate de poliţişti până la finalizarea anchetei.

Timar este cercetată în stare de libertate şi a fost audiată în cursul zilei de luni. Aceasta a declarat că bijuteriile le-a primit cu titlu de cadou, negând totodată faptul că le-ar fi pretins studenţilor bunuri sau bani în schimbul promovării examenelor.