Pentru împătimiţii curselor de cai, Overdose, armăsarul de mare clasă care în ultimii doi ani a câştigat toate competiţiile la care a participat, este deja o legendă. Însă despre stăpânul bidiviului, până în urmă cu două săptămâni, nu se auzise mai nimic.

Magnat al oţelului în Ungaria şi Slovacia, asociat în mai multe firme de investiţii, dar şi în altele cu profil alimentar, cetăţeanul slovac de etnie maghiară Mikoczy Zoltan avea şi la Aleşd o fabrică de prelucrare a cărnii, Karpat Carne SRL. Care însă, nu a mers aşa cum ar fi vrut, astfel că în această vară creditorii i-au cerut lichidarea, pentru datorii neachitate de peste 2,3 milioane de lei.

Dar Mikoczy şi asociatul său, cetăţeanul maghiar Gyorke Dezso, nu aveau de gând să-şi lase averea pradă creditorilor. În urmă cu două săptămâni, au încărcat utilajele în TIR-uri, pentru a le transporta în Ungaria. Ar fi reuşit, poate, dacă directorul fabricii nu i-ar fi denunţat la Poliţie...

Stăpânul unei legende

În Ungaria şi Slovacia, Mikoczy Zoltan este o celebritate. Acţionar la mai multe firme ungaro-slovace de prelucrare şi distribuţie a oţelului, ca de pildă Ferrolux şi Universal MZ&MZ, dar şi reprezentant al unor companii multinaţionale de profil, cum ar fi Steel Center, Mikoczy s-a lansat în ultimii ani şi în industria alimentară, prin societatea Ister Pack, ce deţine în Slovacia o fabrică de producţie şi comercializare de alimente. Afaceristul are şi o societate de telecomunicaţii, TCM Hungary Kft, dar s-a extins şi în domeniul investiţiilor imobiliare, prin firma Bastya Ingatlan.

Cea mai cunoscută investiţie a sa rămâne, însă, Overdose, un bidiviu cumpărat cu puţin peste 3.000 de euro în urmă cu trei ani, la o licitaţie de mânji organizată în Anglia. A fost ieftin, având în vedere că un lipiţan românesc nu se vinde sub 100.000 de euro, însă calul nu avea bunici de soi şi în plus era urâţel, după cum remarca presa din Budapesta. Mikoczy l-a vrut iniţial ca animal de companie pentru fiica sa, dar armăsarul a dovedit că poate mai mult. În ultimii doi ani, Overdose a câştigat toate cursele internaţionale la care a fost înscris, iar afaceristul a primit deja pentru el o ofertă de 7 milioane de euro.

Acum, Overdose circulă păzit de bodyguarzi, are site dedicat, şi-a făcut "apariţia" pe Facebook, unde are deja 20.000 de prieteni virtuali, iar cursele la care participă sunt urmărite, în direct, de milioane de unguri, de două ori mai mulţi decât cei care se uită la meciurile naţionalei de fotbal.

Falimentar în România

Dacă în Ungaria afacerile îi merg strună, în România Mikoczy a pierdut "cursa". Fabrica de prelucrare a cărnii Karpat Carne SRL, în care era asociat cu un prieten de-al său, Gyorke Dezso, a intrat în faliment în aprilie 2009, la cererea creditorilor, printre care se numără şi statul român dar şi furnizorii de carne ai fabricii, din cauza datoriilor de peste 2,3 milioane de lei (peste 500.000 de euro). Casa de Insolvenţă Transilvania, numită de Tribunalul Bihor ca administrator judiciar, a inventariat activele societăţii şi a angajat un expert pentru evaluarea acestora, iar până la finalizarea procedurii, le-a lăsat în custodia fostului director, sătmăreanul Kosztaczky Istvan, notificându-i totodată, încă din iulie, pe asociaţi despre demersurile făcute.

Dacă iniţial s-au declarat doar "îngreţoşaţi" de ce se întâmplă în România, cei doi afacerişti au intrat în panică la mijlocul lunii octombrie, când directorul i-a anunţat despre intenţia lichidatorului de a scoate la vânzare activele. Refuzând să piardă o partidă, Gyorke l-a chemat pe Kosztaczky în Ungaria şi i-a cerut ajutor să-şi mute utilajele în Ungaria. În prima fază, cu vorba bună, apoi, când omul a refuzat, cu ameninţări. "Nu ştii niciodată ce ţi se poate întâmpla", i-ar fi spus Gyorke fostului său angajat care, de teama represaliilor, a acceptat să colaboreze. Însă doar cu vorba...

Flagrantul

Planul era ca toate activele Karpat Carne să fie trecute, în acte, în patrimoniul Karpat Meat, o altă societate patronată de Mikoczy şi Gyorke, care mai apoi să fie "vândută", unei a treia societăţi administrate de Mikoczy, în contul unui credit pe care l-ar fi acordat către Karpat Meat, iar aceasta, la rândul ei, către Karpat Carne.

Convins că va fi primul tras la răspundere pentru dispariţia utilajelor, acestea fiindu-i predate pe semnătură, pe 19 octombrie Kosztaczky a sesizat frauda lichidatorului judiciar, care i-a reclamat pe cei doi afacerişti la Poliţie.

Două zile mai târziu, Mikoczy şi Gyorke au "descălecat" la Aleşd cu două autotrenuri în care au încărcat tot ce se mai putea folosi din fabrica pusă sub sechestru. Utilaje, uniforme, calculatoare, dar şi actele contabile au fost urcate în maşini, pentru a fi duse în Ungaria.

Cursa s-a dovedit prea dificilă pentru stăpânul Overdose, care nu se aştepta probabil să "bucteze" la câţiva kilometri înainte de finiş. Mikoczy şi Gyorke au fost prinşi pe Calea Clujului, în momentul în care cele două autocamioane şi cei doi afacerişti, care erau într-un Mercedes S Klasse, respectiv într-un BMW X5, au intrat în Oradea, în drum spre Borş. Acţiunea n-a fost lipsită de incidente. Afaceriştii au refuzat să se legitimeze, ori să desigileze uşile autotrenurilor, iar pentru a-i duce la sediul Poliţiei, oamenii legii au fost obligaţi să-i încătuşeze.

Vor fi expulzaţi

Ulterior, cei doi au fost puşi sub arest şi trimişi în judecată, sub acuzaţia de bancrută frauduloasă şi instigare la fals. "Ancheta s-a desfăşurat în regim de urgenţă, deoarece inculpaţii au fost prinşi în flagrant, iar procedura în asfel de cazuri impune ca cercetările să nu se prelungească mai mult decât durata arestului, care a fost de 10 zile", a declarat pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, procurorul Dorel Moţiu.

Oricum, procurorii aveau deja probe care să le susţină acuzaţiile. În timpul audierilor, în timp ce afaceriştii se jurau că n-aveau habar despre faptul că fabrica ar fi în faliment şi sub sechestru, angajaţii lor, aduşi din Ungaria pentru a încărca TIR-urile, au declarat contrariul. Până şi interceptările telefonice făcute din 19 octombrie şi până în ziua flagrantului demonstrau că cei doi au pregătit din timp scoaterea utilajelor din România, pentru ca acestea să nu fie vândute. Iar actele de vânzare-cumpărare ale acestora, aduse în apărare, s-au dovedit "confecţionate" în grabă, nefiind înregistrate în registrele pe care Gyorke le avea îndesate în portbagajul BMW-ului, în speranţa că nu vor ajunge în mâinile autorităţilor române.

Nici în instanţă dosarul n-a stat mai mult. Deşi avocatul celor doi, Alexandru Butuc, a solicitat amânarea procesului pentru pregătirea apărării, judecătorii Tribunalului au respins solicitarea, la fel ca şi cererea afaceriştilor de a fi judecaţi în stare de libertate, dispunând prelungirea arestului cu încă 60 de zile.

În decurs de o săptămână, magistraţii i-au audiat pe inculpaţi şi pe martori, iar vinerea trecută au şi pronunţat sentinţa. Mikoczy a fost condamnat la un an şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru sustragere de bunuri de sub sechestru, în timp ce asociatul său a primit 2 ani şi 2 luni de închisoare, tot cu executare, pentru bancrută frauduloasă şi instigare la fals. Totodată, instanţa a dispus expulzarea celor doi după executarea pedepsei şi anularea documentelor falsificate.

Nemulţumiţi, Mikoczy şi Gyorke au şi atacat sentinţa imediat după pronunţare, iar cazul se va judeca la Curtea de Apel Oradea, unde cei doi speră într-o victorie. Sau măcar într-o sentinţă mai blândă...


NEVINOVAŢI
Ţapi ispăşitori

04 tribunal.jpgAlexandru Butuc, avocatul celor doi oameni de afaceri, consideră sentinţa Tribunalului mult prea severă faţă de faptele imputate, pe care, de altfel, aceştia nici nu le recunosc.

"Vinovat este directorul Kosztaczky Istvan, care a condus fabrica, nu clienţii mei, care nu au fost înştiinţaţi că utilajele respective erau sub sechestru şi ce anume înseamnă acest lucru. Acest director i-a denunţat pe Mikoczy şi Gyorke, pentru a scăpa de repercusiunile penale ale faptelor sale. Cât despre Mikoczy, nu există probe care să demonstreze că ar fi ştiut că scoaterea utilajelor sechestrate este ilegală. A căzut ca musca în lapte", a pledat Butuc.