Sistemul "noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc" are zilele numărate în spitalele orădene.
Primarul Ilie Bolojan vrea să implementeze din primăvară un sistem prin care medicii din aceste unităţi să fie plătiţi direct proporţional cu numărul de cazuri rezolvate. Spre folosul pacienţilor, dar şi al lor...
Toţi ca unul
Descentralizarea spitalelor a schimbat doar forma. Fondul e acelaşi: spitale subfinanţate, medici prost plătiţi, pacienţi prost trataţi şi aparţinători siliţi să dea "atenţii". În cele opt luni de la preluarea spitalelor municipalitatea a redus numărul de paturi, a dat afară din birocraţi şi a tăiat din cheltuieli. Dar nu-i destul, căci aceste măsuri nu s-au reflectat, încă, în mod direct, într-o îmbunătăţire a situaţiei pacientului.
Primarul Ilie Bolojan (foto) spune că obiectivul îmbunătăţirii calităţii actului medical trebuie atacat făţiş. "Medicii au acum un salariu fix, pe care îl primesc indiferent dacă se ocupă sau nu de pacienţi. Nu există niciun sistem prin care să-i putem stimula pe cei care sunt harnici şi dedicaţi, care muncesc până noaptea târziu, în vreme ce alţii rup porţile să plece cât mai repede de la serviciu pentru a ajunge la cabinetele private, unde şi-au redirecţionat pacienţii", spune primarul.
Exodul medicilor
Cum era de aşteptat, nici măcar medicilor nu le convine această situaţie, fapt pentru care sistemul sanitar bihorean pierde zilnic trei specialişti. "Începând cu 1 septembrie 2010, Direcţia de Sănătate Publică Bihor a preluat şi transmis către Ministerul Sănătăţii peste 500 de dosare necesare eliberării certificatului de conformitate la toate categoriile de personal medical, înregistrând o medie lunară de aproximativ 100 de dosare din partea celor care se pregătesc să lucreze în alte state ale Uniunii Europene, unde salariile sunt mult mai mari", spune directorul DSP Bihor, Marius Pârcioagă (foto).
La rândul lor victime ale unui sistem bolnav, medicii, umiliţi prin salarii insuficiente, preferă să îşi caute de lucru în clinicile din Europa occidentală, unde muncesc pe brânci dar primesc cel puţin 1.500 euro pe lună, putând ajunge însă chiar şi la 10.000 euro. Şi asta muncind cinstit, fără să ia şpagă...
Concurenţă ca la privat
Primarul e convins că singura şansă ca municipalitatea să stimuleze performanţa în domeniul sanitar este să o răsplătească. "Va trebui să eliminăm plata în sistem socialist", spune Bolojan. Soluţia e simplă, chiar dacă va genera cutremure în spitale.
"Spitalul va încheia un contract cu medicul care se va înregistra ca persoană fizică autorizată sau îşi va face un SRL. În loc de salariu, acesta va primi contravaloarea serviciilor prestate în funcţie de numărul de cazuri rezolvate, de complexitatea lor şi de veniturile aduse unităţii", spune primarul. Angajaţii municipalităţii lucrează în prezent la un sistem cu criterii clare pe baza cărora vor fi plătiţi medicii.
În plus, pentru a încuraja concurenţa, şefii de secţii vor avea mână liberă să-şi aleagă medicii cu care să lucreze. "Aceştia vor avea un contract cu clauze clare şi un buget în care să se încadreze, aşa că vor fi direct interesaţi să aducă medici buni", explică primarul.
"Şpagă" oficială
Bolojan afirmă că "privatizarea" muncii doctorilor se va face în paralel cu introducerea sistemului de coplată. Astfel, în schimbul unei sume de bani, pacientul va putea cere să fie tratat de un anumit medic, să fie programat mai repede la operaţii sau să fie internat într-un salon tip rezervă, cu un confort mai mare decât în saloanele cu multe paturi.
"Coplata funcţionează şi acum, însă neoficial, la negru. Toată lumea ştie că pentru o cezariană se dau 150 de euro, numai că spitalul nu vede nimic din aceşti bani, astfel că încasarea lor nu se reflectă în îmbunătăţirea condiţiilor asigurate pacienţilor, deoarece toţi banii rămân la medici. Pe viitor, 100 de euro ar putea lua medicul, oficial, pe acte, iar de 50 de euro spitalul şi-ar putea cumpăra seringi, bandaje sau ce îi mai trebuie", spune Bolojan. Acesta e şi motivul pentru care Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie a fost ales pentru a testa în premieră noul sistem...
"Curăţenia" de primăvară
Medicii de la Maternitate ar putea fi angajaţi pe PFA sau SRL încă din primăvara acestui an. Ministrul Sănătăţii Cseke Attila i-a promis săptămâna trecută primarului că va emite la începutul lunii martie un ordin prin care spitalele vor putea face mult mai uşor angajări pe PFA.
Până acum, Legea 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii permitea acest lucru doar dacă spitalul nu avea medici de specialitate, iar angajări nu se puteau face deoarece posturile au fost blocate. Pe viitor însă se vor putea, tocmai pentru a stimula concurenţa, iar medicii să nu vină la serviciu doar ca să semneze condica şi să-i "rezolve" pe pacienţii care îl plătesc neoficial.
"Sperăm să aplicăm noul sistem încă din primul trimestru al acestui an. La început va fi mai greu, vor apărea nemulţumiţi, va ieşi cu scandaluri, dar până la urmă decizia este doar în favoarea pacienţilor şi a medicilor conştiincioşi şi cu rezultate", zice primarul. În avantajul primilor pentru că vor fi mai bine trataţi, iar al celor din urmă pentru că vor fi mai bine plătiţi. Dacă nu la nivel occidental, măcar raportat la nivelul de până acum din România...
"La 2.000-3.000 lei cât au salariu, e greu să le ceri medicilor să fie domnişoare de pension. Ca să-şi completeze veniturile, fie îşi vor chema pacienţii la cabinete private, fie vor fi tentaţi să accepte tradiţionalele atenţii"
Primarul Ilie Bolojan
SISTEMUL FUNCŢIONEAZĂ
Doctor cu PFA
Angajările de medici pe persoană fizică autorizată nu sunt o noutate la nivelul judeţului Bihor. Legea 96 din 2006, privind reforma în sistemul sanitar, prevede la articolul 196 că în situaţia în care spitalul public nu are personal propriu sau personalul angajat este insuficient, pentru acordarea asistenţei medicale corespunzătoare unitatea "poate încheia contracte de prestări servicii pentru asigurarea acestora".
În acest mod şi-a angajat un medic Spitalul Municipal "Doctor Pop Mircea" din Marghita şi tot aşa urmează să facă angajări şi spitalul din Aleşd. "Este vorba de cazuri în care s-au făcut angajări pentru că nu aveau specialişti, şi s-a dovedit că sistemul funcţionează. Noi trebuie doar să-l extindem la nivel general", spune primarul Oradiei, convins că noul sistem va funcţiona în unităţile spitaliceşti de stat la fel de bine cum funcţionează deja în cele private.