Miercuri, pentru o perioadă scurtă de timp, Oradea a fost un oraş fără milogi. Conform unui comunicat al Poliţiei Comunitare, patru echipaje de agenţi au adunat de pe străzile orădene nu mai puţin de 28 de cerşetori, dintre care 13 minori.

Calicii apelau la mila publică în zone aglomerate cum ar fi: pietonalul străzii Republicii, Piaţa Bucureşti, Piaţa Decebal, Piaţa Unirii, platoul din faţa Pieţei Cetate, intersecţia străzilor Nufărului cu Ciheiului şi mijloacele de transport în comun.

Cerşetorii au fost transportaţi cu autobuzul la sediul Poliţiei Comunitare unde au fost identificaţi şi fiecare dintre cei 15 adulţi a fost amendat cu 100 de lei. Persoanele care nu aveau domiciliu în Oradea au fost îndrumate spre localităţile din care provin.

Conform Legii 61 din 1991 „constituie contravenţie apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum şi determinarea unei persoane la săvârşirea unor astfel de fapte". „Faţă de cei care sunt găsiţi cerşind pe străzile municipiului sau în mijloacele de transport în comun se pot aplica diferite măsuri, precum avertisment, amendă contravenţională sau confiscarea banilor pe care i-au adunat", precizează Poliţia Comunitară.

Cu acest prilej, poliţiştii comunitari fac un nou apel la populaţie să nu mai ofere bani şi bunuri celor care apelează la mila publică, pentru că astfel încurajează cerşetoria.

Acţiuni similare vor fi organizate şi în perioada următoare, în special sâmbăta şi duminica, de data aceasta urmând să fie vizate zonele din vecinătatea bisericilor, în perioadele când ies credincioşii de la slujbă, platoul Casei Tineretului, unde se oficiază căsătorii, şi mijloacele de transport în comun.