Administratorii a două firme orădene, Mitcris şi Mitcris Turism Plus, acuzaţi de o fraudă fiscală de 1,5 milioane euro au fost prezentați, joi, în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Este vorba despre Cristian Sabou şi Gheorghe Hălmăgean, reţinuţi cu o zi mai devreme de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor, după ce, în perioada 2012-2013, ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale celor două firme facturi fictive de la societăţi cu comportament de tip "fantomă".

Totodată, cei doi sunt bănuiţi că, în aceeaşi calitate, ar fi simulat livrări intracomunitare de mărfuri către firme din Ungaria, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Procesul celor doi afaceriști a început joi, la ora 12, și a durat mai bine de 5 ore, soluția fiind pronunțată după alte mai bine de 2 ore. "Judecătorul a respins propunerea  de arestare preventivă, dând dovadă de echilibru și înțelepciune. A apreciat că nu se impune o măsură preventivă, mai ales că cele două persoane reținute sunt, de fapt, pioni, ancheta vizând persoane juridice de anvergură internațională", a explicat avocatul Alexandru Lele, apărătorul celor doi. 

Încheierea Tribunalului Bihor nu este definitivă, putând fi atacată prin contestaţie care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.

Cristian Sabou și Gheorghe Hălmăgean au fost reţinuţi, miercuri, în urma unei ample acţiuni la care au participat 40 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Serviciului de Operaţiuni Speciale şi în cadrul căreia au fost efectuate 10 percheziţii la domiciliile şi la imobilele în care îşi desfăşurau activitatea firmele administrate de aceştia.

Potrivit unui comunicat făcut public, joi, de Biroul de presă al Poliției Bihor, în urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat documente contabile, cinci laptopuri, cinci harduri PC, patru sisteme de calcul, token-uri, memory stick-uri, precum şi 15.000 euro.

Prejudiciul total provocat bugetului consolidat al statului, estimat până în prezent, se ridică la peste 7 milioane lei, adică peste 1,5 milioane euro, anchetatorii urmând să ia măsuri asiguratorii pentru recuperării acestuia.

Conform aceluiaşi comunicat, ancheta a beneficiat şi de participarea unor specialişti din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Oradea.