Câteva familii de orădeni au aprins luni seară candele pe platoul de pe Dealul Păcii în amintirea bebeluşilor şi copiilor decedaţi. Organizată de EMMA (Eternul Miracol Eterna Alinare) acţiunea s-a desfăşurat simultan în 22 de oraşe din România dar şi în SUA, Canada, Austria, Japonia şi câteva ţări europene, în intervalul orar 19 - 20, ora locală, astfel încât vreme de 24 de ore întreg globul pământesc a fost înconjurat de un val de lumină în amintirea micuţilor decedaţi prea devreme.

"Valul de lumină este menit să atragă atenţia asupra datei de 15 octombrie, care este Ziua Internaţională a Comemorării Bebeluşilor şi Copiilor. Acesta este cel de-al treilea an consecutiv în care se organizează o astfel de acţiune la Oradea", a declarat Anca Oanţă, voluntar în cadrul organizaţiei EMMA.

La eveniment au participat familii îndoliate, mai ales mame care au trăit drama pierderii unui copil. "Decesul unui copil lasă în tine un gol care nu se mai umple niciodată. Orice ai face, nimic nu va mai fi ca înainte. Toate evenimentele din viaţa ta se vor raporta inevitabil la "înainte" şi "după" ce ţi-a murit copilul", a declarat Delia Scorţe, mama Patriciei Aktaa, care a venit la eveniment împreună cu sora micuţei, Francesca.

Patricia, în vârstă de 5 anişori, a decedat în mai 2010, internată la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, după e a mâncat prăjitură infectată cu Salmonella. În ciuda acuzaţiilor de malpraxis formulate de familie, ancheta care a urmat ulterior i-a scos basma curată pe medicii care s-au ocupat de copilă. Şi chiar dacă i-ar fi găsit vinovaţi, asta oricum n-ar mai fi adus-o pe Patri înapoi.

Organizaţia EMMA a fost înfiinţată de vedeta TV Bianca Brad, şi poată numele fetiţei sale Emma Nicole, născută fără viaţă în aprilie 2007. EMMA este o organizaţie neguvernamentală non-profit, neafiliată politic sau religios care are ca scop sprijinirea familiilor care au traversat drama pierderii unui copil.

Mişcarea de sprijinire a familiilor care suferit drama pierderii unei sarcini sau a unui copil a fost lansată în SUA în anul 1988 când preşedintele Ronald Reagan a declarat oficial luna octombrie va fiind luna comemorării bebeluşilor şi copiilor decedaţi. În anul 2002, la iniţiativa unui grup de părinţi, ziua de 15 octombrie a fost declarată în toate statele americane drept Ziua oficială pentru comemorarea bebeluşilor şi copiilor.

Ulterior, prin aderarea mai multor ţări la această acţiune data de 15 octombrie a devenit Ziua internaţională pentru comemorarea bebeluşilor şi copiilor.