Guvernul a adoptat, miercuri, trei hotărâri ce vizează alegerile prezidențiale ce urmează să aibă loc la sfârșitul acestui an. Una dintre ele vizează bugetul, care se ridică la nu mai puțin de 1,39 miliarde de lei!

„Suma totală necesară pregătirii, organizării și desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru Președintele României, din anul 2024, este de 1,39 miliarde lei. Cheltuielile sunt defalcate în funcţie de tipul bugetului, de stat sau local, respectiv în funcţie de ordonatorul principal de credite, însărcinat cu efectuarea cheltuielii, acestea fiind identificate pe baza prevederilor legale în vigoare care impun efectuarea acestora”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va fi pe data de 24 noiembrie, iar în 8 decembrie va avea loc al doilea tur de scrutin.

Miercuri, Executivul a stabilit și măsuri „de ordin organizatoric și instituțional pentru organizarea în bune condiții” a acestor alegeri.

O a treia hotărâre vizează aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024.

„Prin această hotărâre, a fost aprobat calendarul alegerilor pentru Președintele României, care vor avea loc în data de 24 noiembrie 2024. Hotărârea stabilește datele la care trebuie realizate acţiunile prevăzute de legislația aplicabilă alegerilor prezidențiale, venind, pe de o parte, în sprijinul alegătorilor, candidaților și formațiunilor politice iar, pe de altă parte, în sprijinul autorităților publice și al organismelor electorale care vor dispune de un calendar precis al datelor până la care trebuie să-și îndeplinească atribuțiile ce le revin”, mai arată comunicatul.

Astfel:

- 24 septembrie este data limită până la care  alegătorii care doresc să voteze în străinătate trebuie să se înregistreze în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul formularului online, aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente. 

- 5 octombrie este data limită pentru depunerea candidaturilor și a semnelor electorale la Biroul Electoral Central

- 6 octombrie este termenul pentru stabilirea orarului pentru Campania electorală și repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaților la serviciile publice de radio și televiziune 

- 10 octombrie - data limită până la care se comunică către birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate a candidaturilor și semnelor electorale, în ordinea în care au fost depuse. 

- 12 octombrie este data limită până la care BEC stabilește ordinea înscrierii candidaților pe buletul de vot 

- 25 octombrie - începerea campaniei electorale 

- 23 noiembrie, ora 7.00 - încheierea campaniei electorale

- 6 noiembrie - este data limită pentru stabilirea sediilor secțiilor de votare din străinătate 

- 22 noiembrie (între orele 12.00-21.00)- prima zi a votării în străinătate  

- 23 noiembrie - a doua zi a votării în străinătate (votul începe la ora 7.00 și se încheie la orele 21.00)

- 24 noiembrie, ziua votării în țară. (votul începe la ora 7.00 și se încheie la orele 21.00)

În situația organizării unui al doilea tur de scrutin, calendarul este următorul:

- 29 noiembrie - aducerea la cunoștința opiniei publice numele celor doi candidați care vor participa la al doilea tur de scrutin, precum și data alegerilor 

- 29 noiembrie- începerea campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin

- 30 noiembrie- stabilirea orarului pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaților la serviciile publice de radio și televiziune

- 6 decembrie, ora 12.00 - începerea votării în străinătate

- 6 decembrie ora 21.00 - încheierea votării în străinătate  

- 7 decembrie, ora 7.00 - încheierea campaniei electorale 

- 8 decembrie - ziua votării. Votul începe la ora 7.00 și se încheie la orele 21.00

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!