Un dâmboviţean de 41 de ani este anchetat pentru trafic de migranţi, după ce, la volanul unui automarfar fiind, a încercat să scoată din România zece cetăţeni asiatici, puşi şi ei sub învinuire pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor, comisarul şef Dan Lazăr.

Potrivit sursei citate, automarfarul condus de bărbatul de 41 de ani a fost oprit miercuri după-amiază, la Punctul de trecere a frontierei Borş, iar potrivit documentelor, TIR-ul era încărcat cu cherestea de la o societate din judeţul Dâmboviţa pentru o firmă din Italia.

"Poliţiştii au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în interiorul automarfarului, într-un spaţiu special amenajat printre paleţii cu cherestea, au fost descoperite ascunse 10 persoane care încercau să iasă ilegal din România", a declarat ofiţerul.

În urma verificărilor poliţiştii au aflat că grupul format din nouă cetăţeni pakistanezi şi un cetăţean indian intenţionau să ajungă ilegal în Italia.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei celor 10 migranţi, iar şoferului român pentru trafic de migranţi. "Şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă despre modul cum s-au urcat cei în cauză în vehicul, însă cercetările nu sunt încă finalizate. Se fac investigaţii pentru depistarea persoanelor implicate în organizarea şi călăuzirea grupului", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor.