Orădenii vor siguranţă, aer curat şi locuri de parcare! Dincolo de acuzaţiile de rea-voinţă şi de viciere a votului lansate în timpul campaniei, cea de-a doua ediţie a programului de bugetare participativă a generat surprize plăcute „Calitatea proiectelor a crescut, iar orădenii s-au implicat mai mult în promovarea lor”, spune viceprimarul Florin Birta.
Au fost 52
Principiul bugetării participative e simplu: orădeanul propune şi votează, iar Primăria finanţează. Începând de anul trecut, municipalitatea pune la bătaie 2 milioane euro pentru finanţarea a 10 proiecte cerute de cetăţeni.
Pentru ca votul să fie cât mai corect, la selectarea câştigătorilor se iau în calcul, în proporţii egale, de câte 50%, atât voturile online, ale tinerilor obişnuiţi cu internetul, cât şi cele exprimate în urnă de cei mai în vârstă.
Dacă la prima ediţie, din primăvara anului trecut, au concurat 47 de proiecte, la cea de-a doua, încheiată cu o săptămână în urmă, numărul lor a urcat la 52.
Propunerile ar fi fost probabil mai multe, dar după ce anul trecut grosul banilor a mers la şcoli, Consiliul Local a declarat neeligibile investiţiile şi dotările în instituţii publice, deci destinate unui public restrâns, pentru a le încuraja pe cele în spaţii publice accesibile tuturor orădenilor.
Chiar şi aşa, propunerile au câştigat în calitate. „Incontestabil, proiectele depuse au fost mai bune decât cele de la prima ediţie”, spune viceprimarul Florin Birta (foto).
Cu scandal
Campania a început şi s-a terminat cu scandal. Consilierul local PSD Liviu Sabău Popa (foto), directorul economic al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor, a contestat din start declararea ca neeligibil a unui proiect SAJ ce viza amplasarea în oraş a 40 de defibrilatoare.
Comisia de validare, condusă de directorul economic al Primăriei, Eduard Florea, a considerat că aceste achiziţii nu cad în sarcina municipalităţii.
Sabău spune că se va adresa justiţiei. „Voi cere Primăriei şi directorului Florea despăgubiri de 1 leu. Nu vreau să modifice lista câştigătorilor, ci doar să recunoască abuzul”.
Disputele s-au încins la votul cu urnă. La prima dezbatere, organizată la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, unii participanţi au reclamat că au primit buletine gata votate şi au cerut altele.
La ultima întâlnire, desfăşurată marţea trecută la Primărie, consilierul UDMR Kirei Melinda a reclamat că un orădean a introdus în urnă, prin înlăturarea capacului, un teanc de voturi. „Nu considerăm că a fost o faptă legală”, a spus Kirei, cerând anularea lor.
Reprezentanţii municipalităţii resping orice acuzaţie de viciere. Viceprimarul Birta spune că vraful de buletine de vot a fost identificat încă la deschiderea urnei şi îndepărtat de îndată. „Ce nu spune doamna Kirei e că în aceeaşi zi, la altă întâlnire, colega dumneaei Pető Dalma i-a dat unui coleg de-al nostru, tot aşa, o plasă cu buletine de vot pe care să le introducă în urnă”. Au fost anulate şi ele...
Două dintr-o lovitură!
Surprizele au apărut după numărarea celor 13.836 voturi online şi 8.477 buletine din urne. Dacă anul trecut proiectul tânărului poliţist Daniel Bolba pentru iluminarea cu LED a trecerilor pentru pietoni nesemaforizate din oraş a obţinut doar câteva voturi, anul acesta a câştigat detaşat.
Rescris de Cristian Delcea (foto), un fost angajat al Primăriei la Direcţia de proiecte, proiectul a adunat 2.269 voturi, cu 800 mai mult decât următorul clasat. „Trecerile pentru pietoni implică riscuri mari de accidente după lăsarea serii”, spune fostul funcţionar.
Tot un proiect al lui Delcea închide lista celor 10 câştigătoare. La etapa votului în urnă, achiziţia de toalete ecologice a ieşit din lista proiectelor finanţabile, fiind devansat de cel referitor la amenajarea unui monument al Meridianului Zero (974 voturi). „Faptul că până în 1667 punctul de reper pe baza căruia se făceau hărţile de navigaţie a fost în Cetatea Oradea va creşte atractivitatea oraşului”, argumentează Delcea.
PPMT ia grosul!
Cele mai multe proiecte câştigătoare aparţin susţinătorilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania, rivalul UDMR. Popularii maghiari au propus reamenajarea în scop turistic a cimitirului neolog evreiesc din incinta Cimitirului Municipal (1.446 voturi), refuncţionalizarea turnului de apă din stada Lacul Roşu prin amenajarea unui ascensor şi a unui punct de belvedere la înălţime (1.228 voturi) şi reabilitarea Parcului Petőfi (1.181 voturi).
„Şi noi am avut un proiect privind reabilitarea parcului donat oraşului de episcopul romano-catolic Schlauch Lörincz, dar cineva urcase deja proiectul pe site şi am zis că îl susţinem pe acela”, spune liderul PPMT Oradea, Moldován Lajos Gellért (foto). De altfel, succesul de care s-a bucurat ideea plantării de arbori tineri şi a amenajării unei cafenele cu terasă în Parcul Petőfi a surprins inclusiv iniţiatoarea. „Sincer, nici n-am apucat să fac campanie ideii. Pentru mine a fost o surpriză”, recunoaşte Alina Bota Sziber.
Parcuri, parcări, biciclete...
De altfel, există proiecte care se „vând” singure. Propunerea amenajării unei parcări pentru Spitalul Judeţean a strâns 1.167 voturi, deşi abia dacă a fost promovată pe Facebook. „Adevărul este că acolo-i dezastru. Într-o zi de lucru, între orele 8 şi 16 nu găseşti loc liber. În parcare abia dacă încap 50 de maşini, dar vin sute de maşini ale angajaţilor spitalului, bolavilor şi aparţinătorilor”, spune iniţiatorul George Ştef.
Pe lista proiectelor care au mai prins finanţare se mai află înfiinţarea unui parc pentru recreere şi sport în cartierul Episcopia Bihor (967 voturi), propusă de consilierul local UDMR Pető Dalma, şi amenajarea de coridoare verzi cu piste pentru biciclişti de-a lungul principalelor străzi din cartierul Grigorescu (948 voturi).
„Cartierul Grigorescu, deşi nou şi locuit de tineri, nu are parcuri pentru copii şi nici locuri de socializare. Pentru a susţine proiectul am împărţit pliante vecinilor şi am înfiinţat un grup pe Facebook”, explică iniţiatoarea Mirela Ramor.
Lista proiectelor finanţabile este încheiată de propunerea pentru înfiinţarea unui serviciu de bike-sharing (821 voturi), care să permită orădenilor închirierea de biciclete la preţuri modice, şi de cea pentru amenajarea zonei centrale şi a unui parc în cartierul Tineretului (740 voturi).
Practic, jumătate din cele 10 proiecte câştigătoare au obţinut finanţare chiar dacă au strâns mai puţin de o mie de voturi. Ceea ce pentru un orădean de rând e o performanţă, dar pentru un oraş cu 189.000 de alegători spune mult despre... participare!
LA CEREREA ORĂDENILOR
Începe implementarea!
Viceprimarul Florin Birta este convins că următoarele campanii de bugetare participativă vor atrage tot mai mulţi votanţi. „Când oamenii vor vedea că proiectele pe care le-au propus se materializează se vor implica tot mai mult”, spune el.
Primul proiect a fost inaugurat săptămâna trecută, când Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu, dotată cu table inteligente, a devenit prima şcoală „smart” din Bihor. Tot săptămâna trecută, Consiliul Local a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru alte trei proiecte cerute de orădeni: reabilitarea Pieţei Tineretului (3 milioane lei), construirea unei săli multifuncţionale pentru Liceul Lucian Blaga (1 milion lei) şi amenajarea unei piste de alergare din tartan în Parcul Salca (942.000 lei).