Casa Darvas la Roche va fi reabilitată din bani europeni. "Proiectul "Restaurarea Casei Darvas - La Roche în vederea valorificării patrimoniului cultural Secession" a fost aprobat spre finanţare, ca urmare a finalizării etapei de evaluare tehnică şi financiară", se menţionează într-un comunicat al municipalităţii.

Proiectul depus spre finanţare de Primărie a obţinut 81,50 puncte, acesta fiind cel mai mare scor obţinut în regiunea Nord – Vest pe Axa Prioritară 5 privind conservarea patrimoniului natural şi cultural şi este primul care va primi finanţare pe această axă.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 10,5 milioane lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 9,7 milioane lei, iar contribuţia municipalităţii de 760.000 lei.

Va fi muzeu

Obiectivul general al proiectului vizează restaurarea Casei Darvas - La Roche, monument istoric de importanţă locală şi transformarea ei în muzeu în vederea valorificării patrimoniului cultural în stil Secession şi a identităţii culturale pentru impulsionarea dezvoltării turistice a Municipiului Oradea.

Printre obiective se mai numără: realizarea unei campanii de promovare în vederea creşterii cu 66% a numărului de vizitatori, montarea unui lift pentru creşterea accesibilităţii persoanelor cu handicap, atingerea unui număr de 5.000 de vizitatori pe an şi înfiinţarea unui centru care să dezvolte viaţa socială prin încurajarea schimburilor culturale, turistice şi de tineret.

Funcţiunile muzeistice ale monumentului vor implica refacerea parterului şi etajului clădirii conform concepţiei iniţiale de locuire.

Spaţiile de la parter şi etaj vor fi folosite ca spaţii de expoziţii, iar în cele de la demisol avea funcţiunile de ateliere de creaţie, spaţiu multifuncţional, teatru experimental, activităţi educaţionale de tip ateliere de creaţie (atelier de pictură, vitralii, ceramică, laboratoare de creaţie artistică pentru copii, workshop pentru copii) dar şi activităţi culturale: sală de teatru studio, proiecţii, săli de expoziţii, dans.

Se reabilitează integral!

Lucrările de reabilitare a spaţiilor exterioare şi interioare vor implica printre altele desfacerea şi refacerea tencuielilor şi placajelor exterioare, repararea şarpantei, rezugrăvirea faţadelor cu tencuieli, refacerea vitraliilor, refacerea havuzului din mijlocul serei.

De asemenea va avea loc restaurarea şi completarea pardoselilor decorative, restaurarea elementelor decorative din mozaic de sticlă şi ceramică, refacerea decoraţiunilor, a porţii de acces, gardului şi curţii conform concepţiei iniţiale.