Oradea găzduieşte în aceste zile întrecerile primei ediţii a competiţiei pugilistice dotate cu Trofeul Crişana Decathlon. Evenimentul, organizat de Centrul de Excelenţă în Box Bihor, cu sprijinul Decathlon Oradea, a reunit la start peste 120 de pugilişti din 4 ţări.

"Ne dorim ca acest turneu să devină precum cele pe care le-am organizat anterior, la Salonta (Diamante şi Box, Memorialul Nicolae Talpoş, Cupa Oraşului Salonta), adică o competiţie de tradiţie în oraşul de pe Crişul Repede", a declarat antrenorul coordonator al Centrului de Excelenţă în Box Bihor, Sebastian Silaghi, la conferinţa de presă premergătoare evenimentului. 

Competiţia are loc în curtea Centrului de Tineret "The Spot" Oradea, din Piaţa Rahovei, nr. 1, unde a fost amenajat un ring de box. 

După cântarul oficial, programat joi dimineaţă, de la ora 18.30 a avut loc deschiderea oficială. Întrecerile propriu zise au debutat de la ora 19.

Întrecerile continuă vineri, când, de la ora 19, vor avea loc semifinalele, pentru ca finalele să fie programate sâmbătă dimineaţa, de la ora 9.

Conform organizatorilor, la startul întrecerior s-au aliniat reprezentanţii a 27 de clubri din 4 ţări, Polonia, Ucraina, Ungaria şi România. Între aceştia se află mai mulţi sportivi bine cotaţi, cum ar fi şi campionii europeni Robert Jitaru (la categoria 63,5 kg, seniori, de la Steaua Bucureşti), Olah Levente "Tyson" (propaspăt campion european de juniori la categoria 57 kg) şi Amalia Niţă (campioană europeană de junioare, la 63 kg, de la Danubius Tulcea). 

La eveniment este prezent şi un fost campion maghiar la box, Erdei Zsolt zis "Madár". El este primul boxer din Ungaria care a câştigat două titluri mondiale în două categorii de vârstă diferite. 

"Doresc să mulţumesc tuturor sponsorilor fără al căror sprijin ar fi fost imposibilă organizarea acestui eveniment. Aceştia sunt oameni care înţeleg că tinerii trebuie sprijiniţi astăzi pentru ca mâine să poată ajunge nişte sportivi de valoare. Tot cu acest prilej ţin să le mulţumesc sportivilor pentru implicarea în organizare (montarea ringului etc.). Totodată, mi-aş dori să îl avem printre noi la premierea de sâmbătă pe primarul Florin Birta căruia, pe această cale, îi lansez invitaţia de a fi prezent la gongul de final", a mai declarat Sebastian Silaghi, promotorul evenimentului.

Cât priveşte reprezentarea Bihorului la competiţie, clubul Basti Box Salonta are 16 concurenţi, cinci dintre aceştia fiind medaliaţi naţionali în diverse competiţii. Printre aceştia se află şi Szucs Istvan, membru al Centrului de Excelenţă care a fost admis la LPS Bihorul cu cea mai mare medie. 

Un spectacol în plus la eveniment este dat de faptul că meciurile sunt însoţite de efecte de lumini, la fel ca în galele adevărate de box profesionist. 

Delegatul tehnic al competiţiei este arbitrul olimpic Mihai Ion, din Timişoara.