Sportivii bihoreni ai clubului CSC Crişan s-au întors cu 13 medalii de la întrecerile Cupei Sho-Dan, competiţie care s-a desfăşurat la Timişoara, pe 12 noiembrie.

Delegaţia bihoreană, condusă de sensei Florin Crişan, a fost formată din 14 sportivi la această a VI-a ediţie a competiţiei. CSC Crişan a participat în fiecare an la Cupa Sho-Dan de la Timişoara. Bihorenii au reuşit să-şi adjudece 6 medalii de aur, 2 medalii de argint şi 5 medalii de bronz.

"Această competiţie a fost un bun antrenament înaintea Campionatului Balcanic, care se va desfăşura în luna decembrie în Bosnia. Sportiva Lukacs Diana s-a impus fără probleme în faţa adversarelor sale, cucerind aurul la categoria de kumite 8-11 ani open. Bogdan Mălina şi-a continuat forma sportivă bună, obţinând aurul atât la categoria ei cât şi la open. Bogdan Andreea a pierdut finala la kata junioare cu scorul de 3-2, dar a obţinut locul I la o categorie superioară. Vandici Dayana şi Costea Mihai au câştigat multe meciuri contra unor adversari experimentaţi, ajungând ambii pe treptele podiumului", a declarat antrenorul şi preşedintele clubului bihorean, Florin Crişan.

Rezultatele obţinute de sportivii de la CSC Crişan:

Vandici Dayana - Locul 1 Kumite 6-7 ani
Miere Laurenţiu - Locul 3 kumite 8-9 ani
Costea Mihai - Locul 2 kumite 8-9 ani
Gulaş Alexandru - Locul 3 Kata 10-11 ani
Lukacs Diana - Locul 1 Kumite 8-11 ani OPEN
Braic Anne - Locul 3 Kumite 14-15 -54 kg
Bogdan Mălina - Locul 1 Kumite 14-15 +54 kg
Bogdan Mălina - Locul 1 Kumite 12-15 OPEN
Ruzsa Attila - Locul 3 Kumite 12-15 OPEN
Bogdan Andreea - Locul 1 Kata U22 OPEN
Bogdan Andreea - Locul 2 Kata Junioare
Bogdan Andreea - Locul 1 Kumite OPEN
Manci George - Locul 3 kumite 16-17 ani