Mai multe persoane, inclusiv trei copii, au murit în Rusia după ce un avion rusesc de vânătoare Suhoi 34 s-a prăbuşit peste un bloc de locuințe cu 9 etaje, în orașul Eisk, situat în sud-vestul țării, în apropiere de Ucraina.
Avionul efectua un zbor de antrenament, potrivit autorităților din Rusia, iar piloții s-au catapultat după ce unul dintre motoare a luat foc. În urma incidentului, 13 persoane au murit, 19 au fost rănite, iar peste 300 au fost evacuate.
Digi24.ro notează că, din imaginile postate pe rețelele sociale, reiese că în urma impactului au avut loc mai multe explozii, ca și cum avionul ar fi avut muniție la bord.
„Potrivit raportului piloților care s-au catapultat, cauza prăbușirii avionului a fost aprinderea unuia dintre motoare în timpul decolării. La locul prăbușirii avionului Su-34 în curtea unuia dintre cartierele rezidențiale, combustibilul avionului s-a aprins”, a anunțat Ministerul Apărării din Rusia, citat de RIA Novosti.
Vladimir Putin le-a transmis autorităților să acorde toată asistența necesară victimelor, potrivit unui comunicat transmis de la Kremlin.
Totodată, s-a deschis o anchetă în ceea ce privește tragicul incident.