Poloul orădean ar putea bifa una dintre cele mai importante mutări ale verii, după ce căpitanul formației CSA Steaua București, Tudor Fulea, este foarte aproape de un transfer la CSM Oradea.
Jucătorul s-a despărțit oficial de clubul din Ghencea, după opt sezoane în care a fost căpitan și a contribuit la performanțele echipei, inclusiv la câștigarea a șase titluri de campioană a României. Anunțul a fost făcut de Steaua printr-un mesaj public de mulțumire, postat pe pagina oficială de Facebook.
În acest moment, însă, atenția se mută spre viitoarea destinație a jucătorului, iar, potrivit informațiilor din lumea poloului, Fulea ar fi ajuns la un acord cu formația orădeană pentru un contract valabil pe două sezoane. Transferul nu a fost încă anunțat oficial de clubul din Oradea.
Mutarea ar reprezenta un plus important pentru CSM Oradea, una dintre forțele campionatului național, care își continuă, în paralel, și consolidarea lotului pentru stagiunile viitoare.
În această perioadă, clubul orădean a confirmat deja mai multe prelungiri importante de contract. Feri Czenk va rămâne în lot cel puțin încă un sezon, Ivan Gusarov și-a prelungit înțelegerea până la finalul sezonului 2026-2027, iar Raul Gavriș (foto) continuă, de asemenea, alături de echipă.

În acest context, posibila sosire a lui Tudor Fulea ar putea reprezenta una dintre piesele de rezistență ale campaniei de transferuri pentru CSM Oradea, care își propune să rămână în lupta pentru titlu în sezonul următor. Oficializarea mutării este așteptată în perioada următoare.