Sportivii orădeni ai clubului Liberty s-au întors cu 14 medalii de la întrecerile turneului internaţional de judo "Cupa Oraşului Carei 2022", concurs care a avut loc pe 10 decembrie.

JC Liberty a luat parte la aceste întreceri cu un număr de 17 sportivi, care s-au comportat destul de bine, reuşind să urce de 14 ori pe podiumul de premiere.

Dintre cele 14 medalii cucerite, 5 au fost de aur, 3 de argint, iar 6 de bronz. De asemenea, au mai fost obţinute şi două locuri 5, în urma înfrângerii sportivilor în meciurile pentru medalie.

„La această competiţie au participat peste 300 de judoka din 4 ţări - România, Moldova, Ucraina şi Ungaria - şi 24 de cluburi din ţară şi din străinătate. Nivelul competiţiei a fost ridicat, iar sportivii noştri au acumulat pe lângă binemeritatele medalii, experienţe nepreţuite spre satisfacţia părinţilor şi, de asemenea, a antrenoarelor", a transmis conducerea clubului orădean, într-un comunicat.


Rezultatele sportivilor de la Judo Club Liberty Oradea la "Cupa Oraşului Carei 2022":

La categoria de vârstă 2009-2010 

Masculin 

38 kg: Asproiu George - locul 1

42 kg: Sfârlea Andrei - locul 3 

46 kg: Lascău Tudor - locul 3 şi Bălan David - locul 5

60 kg: Kacsandi Ianis - locul 2 şi Roman Raul - locul 3

Feminin 

44 kg: Ille Iulia - locul 3

48 kg: Seica Claudia - loc 3

52 kg: Costaş Sara - loc 2

La categoria de vârstă 2011-2012 

Masculin

38 kg: Baiduca David - locul 5

25 kg: Sabău Andi - locul 1 

La categoria de vârstă 2013-2014 

Masculin 

27 kg: Purdea Nicolas - neclasat

34 kg: Somliay Andreas - locul 3

42 kg: Lascău Bogdan - locul 1

Feminin 

32 kg: Manci Valeria - locul 2

36 kg: Verzea Aida - locul 1

La categoria Sportiv Special

+60 kg: Csiza Andor - locul 1

„Cu această competiţie încheiem anul competiţional 2022. Bilanţul medaliilor obţinute în acest an o sa fie comunicat la sfârşitul lunii după ce îi vom premia pe cei mai valoroşi judoka de la Judo Club Liberty, în cadrul Galei Liberty din data de 21 decembrie", au transmis antrenoarele clubului orădean, Loredana Lascău şi Alina Borza.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!