"Pentru cei de după noi"

Un număr foarte mare de persoane, în special fotografi, dar şi orădeni curioşi, au participat, luni seară, la deschiderea secţiei destinate istoriei fotografiei orădene din Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea. Înaintea începerii propriu-zise a evenimentului, participanţii au fost poftiţi să facă o fotografie de grup cu un aparat foto de epocă: un Kodak model 1914 ce poate face poze panoramice.

În deschidere, coordonatorul muzeului din Cetate, Dumitru Sim, a arătat că "asistăm la o nouă premieră (…) deschidem pentru public acea parte a muzeului ce ţine de expresivitatea trecutului (…) acest muzeu nu este doar pentru cei de dinaintea noastră, cât mai ales pentru cei ce vin după noi". Sim i-a oferit artistului fotograf Ştefan Tóth un certificat de recunoaştere a activităţii sale pentru oraş.

"Este un gest măreţ". Aşa a apreciat criticul de artă Ramona Novicov evenimentul din cetate. În ce-l priveşte pe Ştefan Tóth, "el este un om tânăr, pentru că pasiunea întinereşte (…) Iar pe lângă pasiune a avut şi o mare răbdare". Legat de secţia muzeului, a arătat că "este un muzeu unic în ţară, care vorbeşte despre 100 de ani de fotografie la Oradea". Prezenţa ridicată de la inaugurare a fost "cel mai frumos cadou" pentru artistul sărbătorit în această zi, a completat Novicov.

Subliniind că Ştefan Tóth a fost distins de două ori cu titlul de ambasador al Oradiei, senatorul Rozália Biró a ţinut să-i mulţumească pentru aportul adus comunităţii, relevând că acesta este un exemplu pentru orice om cu o pasiune.

Exponate de valoare istorică

Artistul fotograf Ştefan Tóth a fost prezent la eveniment alături de familie. O bună parte din piesele expuse în micul muzeu al fotografiei au fost donate de către acesta, valoarea lor fiind de circa 10.000 de euro. Totuşi, valoarea lor istorică este inestimabilă…

La fel ca a celorlalte exponate. "Cele mai vechi obiecte au circa 150 de ani. Sunt fotografiile executate de Mezey Lajos, primul fotograf orădean (n.r. 1820-1880)", a declarat Dumitru Sim pentru BIHOREANUL. În acestea se pot vedea potretele a numeroase persoane ale secolului al XIX-lea. Cele 40 de portrete realizate de Mezey Lajos, care şi-a început activitatea ca pictor, au fost donate spre expunere pe o perioadă de 5 ani muzeului orădean. Totodată, aici sunt expuse şi câteva lucrări aparţinând primei fotografe orădence, Gyenge Rozalia, născută în 1906.

În total, expoziţia cuprinde 514 piese, altele încă în pregătire, din care 95% sunt originale. În cele şase săli pot fi văzute aparate foto din diferite epoci, instrumente pentru developarea fotografiilor, diafilme, fotografii, substanţe chimice folosite în trecut pentru prelucrarea fotografiilor.

De amintit că orădenii pot face oricând donaţii pentru toate secţiile muzeale din cetate. "Muzeul e în continuă creştere, iar în toamnă vom deschide şi alte secţii", a mai precizat Dumitru Sim.

Ştefan Tóth expune pentru a treia oară în cetatea Oradea. Prima dată în 2001, apoi în 2008, cea de acum cuprinde circa 100 de instantanee alb-negru şi color.

Ambele expoziţii pot fi văzute în corpul A – Palatul Princiar, etajul 1, în cadrul programului de vizitare obişnuit al cetăţii. Rămâne ca orădenii să le calce pragul şi să redescopere, bucată cu bucată, fărâme din istoria Oradiei…