Municipiul Oradea a atras prin Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 finanţări în valoare de 76 milioane euro prin intermediul a 166 de proiecte. Dintre acestea, 104 proiecte au fost destinate mediului privat, diferenţa revenind municipalităţii orădene, care a absorbit în total nu mai puţin de 63 milioane euro.

"Primăria Oradea a dovedit că este un bun gospodar. Experienţa acumulată sper să fie folosită în următorul program", a declarat Sanda Cătană, director executiv de implementare POR, joi, la Oradea.

La Caravana Programului Operaţional Regional au luat parte peste 70 de consultanţi, beneficiari şi potenţiali contractanţi de fonduri europene.

Potrivit raportului prezentat la Oradea, pentru perioada de contractare care se încheie în decembrie 2015, faţă de cele 520 milioane euro programate să fie atrase la nivelul regiunii Nord-Vest, suma finală a urcat la 661 milioane euro. Banii au fost folosiţi în cea mai mare parte pentru sprijinirea microîntreprinderilor. 

În iulie, gradul de absorbţie era de 70%, reprezentând locul doi la nivel naţional.

La nivelul regiunii Nord-Vest au fost încheiate 661 de proiecte, din care 251 în judeţul Bihor. Dintre acestea, 140 de proiecte au fost finalizate, 144 sunt în curs de finalizare, iar diferenţa o constituie proiectele aflate în diferite faze de implementare.

În ceea ce priveşte următoarea perioadă de finanţare, Regio 2014 - 2020 şi-a dublat numărul de axe de la 6 la 12 şi va avea la dispoziţie 8,2 miliarde euro, cu 3,5 miliarde euro mai mult decât programul precedent.

Pentru accelerarea procesului de absorbţie, în viitorul ciclu de finanţare numărul de documente necesare solicitantului va fi redus, la fel ca şi perioada de evaluare şi selecţie.