Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor au anunţat depistarea a 170 noi îmbolnăviri SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore.
Ziua de luni a marcat şi depăşirea unui nou prag psihologic în ce priveşte numărul total de îmbolnăviri înregistrate în judeţ, bilanţul urcând la 11.047 cazuri de la începutul crizei sanitare şi până în prezent.
Din 51 comune şi oraşe
Cele 170 de persoane recent diagnosticate sunt din Oradea, Bratca, Ineu, Brusturi, Lăzăreni, Girişu de Criş, Şoimi, Sântandrei, Auşeu, Sânmartin, Ştei, Balc, Abram, Curtuişeni, Marghita, Buduslău, Lazuri de Beiuş, Tărcaia, Măgeşti, Bunteşti, Pietroasa, Câmpani, Batăr, Nojorid, Biharia, Salonta, Săcădat, Sălard, Aleşd, Popeşti, Tăuteu, Lugaşu de Jos, Tinca, Mădăras, Săcueni, Derna, Oşorhei, Finiş, Dobreşti, Chişlaz, Ceica, Drăgeşti, Valea lui Mihai, Hidişelu de Sus, Borod, Criştioru de Jos, Borod, Aleşd, Suplacu de Barcău, Sârbi şi Vadu Crişului.
Cele mai multe dintre persoanele confirmate cu Covid în ultimele 24 de ore au vârste între 18 şi 65 de ani.
511 de pacienţi internaţi
Potrivit autorităţilor, luni dimineaţă erau internate în Spitalul Municipal din Oradea 511 persoane, atât în clădirea principală din Rogerius, cât şi în secţiile exterioare din strada Republicii, inclusiv într-una din secţiile spitalului privat Pelican, care de joia trecută a devenit unitate suport anti-Covid, iar de duminică a început să primească pacienţi.
Surse medicale afirmă că în această secţie a spitalului privat Pelican erau îngrijiţi luni dimineaţă 30 pacienţi, cu 11 mai mulţi decât în ziua precedentă.
Mai puţine cazuri active
În ultimele 24 de ore în Bihor au încetat din viaţă încă trei pacienţi, bilanţul urcând la 306 decese de la începutul pandemiei până în prezent.
Pe de altă parte, în judeţ au fost declarate vindecate încă 209 persoane, totalul vindecărilor de până acum ridicându-se la 7.098.
Numărul cazurilor active înregistrate în Bihor a coborât luni dimineaţă la 3.643.
A crescut respectarea regulilor
Şi în ultimele 24 de ore structurile teritoriale ale MAI au acţionat sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea noului coronavirus, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat la domiciliu 2.691 persoane carantinate și 1.769 persoane izolate la domiciliu. Poliţiştii şi jandarmii au efectuat verificări, de asemenea, cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare în 119 societăți comerciale și 183 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor au fost aplicate 364 sancțiuni contravenționale, dintre care 193 cu avertisment scris, și 171 cu amenzi în valoare de 76.300 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Reducerea amenzilor denotă o creştere a gradului de conformare a populaţiei şi agenţilor economici la regulile de prevenţie sanitară, în ultimele două săptămâni cuantumul amenzilor emise pentru încălcarea acestora depăşind zilnic suma de 100.000 lei.