Orădeanul Marcel Boloş a fost numit pe 23 martie în Consiliul de Administraţie al Tarom. Fondator al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primărie, Boloş este în prezent directorul ADR Nord-Vest.
Orădeanul a fost numit în conducerea Tarom de către ministrul Transporturilor, Ioan Rus, pentru experienţa acumulată în perioada în care a fost director al Autorităţii de Management al Planului Operaţional Sectorial Transport şi va avea un salariu de 2.000 euro pe lună.
Boloş a fost şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar în perioada 2006-2008, după care, în primul mandat al primarului Ilei Bolojan, a înfiinţat DMPFI pe care a şi condus-o vreme de patru ani. Din 2012 acesta a ocupat funcţia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar în 2013 a devenit director AMPOST.
Absolvent a două facultăţi (de economie şi teologie), Marcel Boloş este preot misionar şi are două doctorate obţinute la Cluj şi la Timişoara, în Finanţe Publice şi respectiv Management Financiar.