Reclama este sufletul turismului! Municipiul Oradea şi staţiunea Băile Felix participă în premieră la Târgul Internaţional de Turism de la Viena "Ferien Messe Wien" dedicat pieţei din Austria. Cele două localităţi, care oricum iau în calcul varianta unificării, sunt reprezentate de viceprimarul Ovidiu Mureşan şi city managerul Eduard Florea, la evenimentul care va avea loc în perioada 15 - 18 ianuarie.

"Este prima dată când Municipiul Oradea participă la acest târg şi e prima dată când ofertele turistice ale municipiului şi staţiunii termale Băile Felix vor fi prezentate sub forma unui pachet turistic comun complementar", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Potrivit comunicatului, Oradea şi Băile Felix se vor promova împreună printr-o broşură care tratează în premieră specificitatea ofertelor proprii sub sloganul comun "Capitala Art Nouveau şi a Băilor Termale din România".

Realizată de Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune, tipăritura a fost concepută astfel încât să surprindă atuurile turistice şi să personalizeze oferta zonei, mizând atât pe componenta urban-culturală încărcată cât şi pe calităţile unice ale apelor termale din Băile Felix şi Oradea.

Oferta turistică a Oradiei este completată de obiectivele turistice ale judeţului indiferent că este vorba de Munţii Apuseni sau de peşterile Farcu sau Meziad. Materialul de promovare a fost conceput pe versiuni distincte în limbile germană, engleză, maghiară şi română.

Participarea la târgul de turism se realizează prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Turism şi Biroul de promovare şi informare turistică al României din Viena, în cadrul unui stand rezervat României. La fel ca în anii trecuţi, la târg mai participă oraşe şi regiuni cu tradiţie în turism ca şi Sibiu, Timişoara, Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Suceava (oferta Bucovina), Alba Iulia, Gioagiu-Băi precum şi agenţii de turism sau operatori de turism.

Anul acesta oferta celor două localităţi va mai fi prezentată la târguri de turism din Budapesta, Bucureşti şi Cluj în scopul atragerii de turişti cu efecte directe asupra economiei locale.

Citeşte pe aceeaşi temă şi "Poftiţi pe la noi! În premieră, Oradea se prezintă la un târg de turism"