Circa 20.000 de orădeni au fost sprijiniţi de municipalitate în 2020 să facă faţă pandemiei de COVID-19, a afirmat, joi, viceprimarul Arina Moş, într-o conferinţă în care a fost prezentat raportul de activitate al DASO pentru anul precedent. 

Call-center pentru bunici

Angajaţii Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea au acordat consiliere telefonică pentru circa 20.000 de vârstnici închişi în casă pe timpul stării de urgenţă.

Potrivit viceprimarului Arina Moş, fostul director al DASO, municipalitatea orădeană a venit în întâmpinarea pensionarilor înainte chiar ca aceştia să ceară ajutorul.

"Am fost primii din ţară care au înfiinţat un call-center pentru susţinerea persoanelor vulnerabile. Am început prin 18 martie, imediat ce a am intrat în starea de urgenţă. I-am sunat pe vârstnicii pe care îi ştiam singuri acasă ca să vedem ce probleme au şi cu cei îi putem ajuta. Am avut momente în care şi 7 sau 10 asistente care vorbeau în acelaşi timp la telefon", a afirmat Moş.

Potrivit viceprimarului, fiecare operatoare a sunat peste 60 de pensionari pe zi pentru a se asigura că aceştia nu au rămas în case singuri şi fără ajutor.

Alimente şi medicamente

Odată identificate nevoile vârstnicilor, angajaţii DASO au intervenit pentru rezolvarea lor. "O parte din vârstnici aveau nevoie de alimente de bază. Copiii le erau plecaţi în Cluj sau Timişoara şi nu aveau cine să le ducă un kilogram de zahăr sau făină. Le-am dus noi, din sponsorizări. Alţi vârstnici, care aveau venituri, ne-a rugat să le facem piaţa sau să le cumpărăm medicamente ori produse de strictă necesitate", a spus viceprimarul.

În total, angajaţii DASO au distribuit anul trecut 20.309 kilograme de legume şi fructe, 12.000 de măşti şi şerveţele dezinfectante, 756 de pachete alimentare, 300 de cumpărături constând în medicamente şi alimente şi circa 100 de aparate electrocasnice, inclusiv aragaze.

Detaşaţi la DSP

Ca urmare a declanşării pandemiei, cele cinci centre de cartier pentru vârstnici au fost închise începând din martie pentru a evita răspândirea virusului, iar pe durata stării de urgenţă din primăvară au fost închise inclusiv creşele şi grădiniţele.

"În cele două luni şi jumătate de la începutul anului 2020 prezenţa zilnică a copiilor la creşă a fost de 72%, apoi a venit starea de urgenţă, iar la încheierea ei şi după reluarea activităţii prezenţa a scăzut la 35%", a povestit Moş.

Având în vedere mutarea învăţământului în online, personalul medical alocat instituţiilor şcolare, acum închise, a fost pus la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică Bihor. "Puteam să trimitem personalul medical în şomaj tehnic şi nu ajutam cu nimic comunitatea sau să îl detaşăm la DSP să facă anchete epidemiologice şi să fie util. Noi am luat primii această iniţiativă", a spus directoarea.

În martie 2020 au fost repartizaţi la DSP Bihor 14 medici specialişti, 4 stomatologi şi 47 de asistente. În prezent sunt delegaţi la DSP 15 medici şi 45 de asistente. Personalul medical este implicat în prezent în campania de vaccinare anti-Covid.