Sportivii orădeni ai clubului CSU Oradea au înregistrat rezultate foarte bune la întrecerile Campionatului Naţional de tir sportiv pentru tineret, desfăşurat la Poligonul "Iosif Sârbu" din Bucureşti, în perioada 2-6 septembrie.

Elevii antrenorilor Adriana Floruţa şi Vasile Leţ au reuşit să cucerească nu mai puţin de 28 de medalii. În pofida condiţiilor speciale în care au fost nevoiţi să se antreneze din cauza pandemiei, sportivii bihoreni au reuşit să cucerească 8 medalii de aur, 11 medalii de argint şi 9 de bronz. Aceştia au concurat în probele de puşcă şi pistol, atât pentru aer comprimat, cât şi pentru arme de foc.

Sebastian Blajec s-a remarcat în cadrul probelor de pistol viteză şi pistol standard, unde şi-a adjudecat medaliile de aur şi, implicit, a devenit campion naţional. Alături de el, sportivii Norbert Grama şi Bucsias Levente au adus echipei de pistol a clubului CSU Oradea titlul de campioană la toate probele.

Nici cei de la puşcă nu s-au lăsat mai prejos, astfel că echipa formată din Cristina Stoie, Vivianne Mangra şi Alexia Lezeu a ocupat locul I în cadrul probei de aer comprimat. De asemenea, echipa mixtă a clubului, alcătuită din Magdiel Şipa şi Alexia Lezeu, a cucerit, de asemenea, medaliile de aur.

La rândul ei, sportiva Andreea Pop a cucerit bronzul în cadrul probei de puşcă individual 40 de focuri picioare, iar Patrick Puie la proba de pistol viteză.

De asemenea, echipa de mixt la pistol, alcătuită din Norbert Grama şi Cristina Stoie, s-a situat tot pe locul III, la aer comprimat.

Conform antrenorilor Vasile Leţ şi Adriana Floruţa, sportivii secţiei de tir de la CSU Oradea se pregătesc acum în efectiv aproape complet pentru următoarea competiţie, Campionatul Naţional de juniori.