Bugetul local va încasa suplimentar peste 1,1 milioane lei începând din acest an ca urmare a inspecţiilor fiscale executate de angajaţii Primăriei la un număr de 285 de contribuabili persoane juridice.

Conform unui comunicat al municipalităţii, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie inspectorii Primăriei au efectuat 145 inspecţii fiscale la tot atâţia contribuabili, în cadrul cărora au verificat modul de declarare a investiţiilor noi realizate, a modernizărilor făcute la clădirile existente şi a extinderilor nedeclarate sau declarate eronat sub valoarea reală la compartimentele de specialitate din cadrul Instituţiei Arhitectului Şef.

De asemenea, în perioada 19 aprilie - 30 iunie inspectorii municipalităţii au efectuat controale privind declararea taxei de afişaj şi publicitate la un număr de 161 de societăţi comerciale. În urma verificărilor a rezultat că 140 de firme nu aveau declarată taxa de afişaj în scop de reclamă şi publicitate, fapt pentru care au fost luate în evidenţă. Debitele stabilite suplimentar se ridică la 27.670 lei, din care 1.700 lei reprezintă amenzile aplicate.

În ceea ce priveşte persoanele fizice, verificările făcute la un număr de 810 contribuabili au dus la impunerea suplimentară a unor debite în valoare de peste 674.000 lei, din care a şi fost încasată suma de 317.000 lei.