Aproape 3.000 de doze de vaccin anti-Covid produs de Pfizer – BioNTech ajung, duminică, în Bihor de la centrul de distribuţie din Cluj. Cantităţile – 2.934 de doze, adică 489 de flacoane – vor fi folosite pentru imunizările din următoarele câteva zile, arată sursele BIHOREANULUI.

După cum se ştie, transportul se face în cutii cu data-loggere pentru monitorizarea temperaturii, în vehicule frigorifice, până la DSP Bihor. Aici sunt descărcate direct într-un frigider partiţionat, în care se face şi împărţirea pe centre, iar în final sunt distribuite în centre, unde stau la 2-8°C până la utilizare.

Centrele de vaccinare anti-Covid-19 dedicate populaţiei vizate de etapa a II-a campaniei vor fi deschise începând de luni, 18 ianuarie. De vineri după amiaza până sâmbătă seara, bihorenii au făcut pe platforma oficială aproape 4.500 de programări pentru a primi vaccinul produs de Pfizer – BioNTech până la finalul acestei luni. 

Concret, arată sursele ziarului, pentru intervalul 18-31 ianuarie sunt făcute 4.449 de programări pentru primirea primei doze de vaccin anti-Covid în cele 6 centre din judeţ (Spitalul Pelican din Oradea, Orăşelul Copiilor, Spitalul Municipal Salonta, Spitalul Orăşenesc Aleşd, Spitalul Pop Mircea Marghita şi Spitalul Orăşenesc Ştei) deschise pentru imunizarea persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, bolnavilor cronici şi personalului din domenii esenţiale. 

Cele mai multe programări sunt în Oradea: 1.177 la centrul din Orăşelul Copiilor şi 2.452 la Spitalul Pelican. 

În paralel, continuă şi campania de vaccinare a cadrelor medicale, în centrele deja existente. Până la finalul lunii ianuarie, sunt făcute în Bihor circa 2.000 de programări pentru vaccinarea cadrelor medico-sanitare. 

De asemenea, până sâmbătă, în Bihor au fost vaccinate aproape 500 de persoane vârstnice din centrele rezidenţiale de către echipe mobile.

Merită precizat că ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a dat judeţul Bihor ca exemplu de organizare în campania de vaccinare. "În ceea ce privește organizarea: sunt unele DSP-uri care s-au organizat foarte bine - au organizat centre de vaccinare, au organizat echipele mobile. Un exemplu: Bihorul - are deja 6 centre pe 7 fluxuri - s-au menținut centrele din spitale și s-au înființat puncte noi. Mai mult, au 4 echipe mobile cu medici militari și medici din spitale. Omul sfințește locul!", a scris, pe Facebook, Voiculescu.