Mai vor să facă o "supraetajată"! Consiliul Local a aprobat joi indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de construire a unei parcări supraetajate cu 340 de locuri, în valoare de 4,5 milioane euro (TVA inclus), pe terenul fostei baze sportive Voinţa.

Investiţia va fi finanţată, cel mai probabil, printr-un credit furnizor, lucrările urmând să fie suportate de constructor care îşi va recupera ulterior banii de la Primărie.

"Începând de anul viitor vor demara lucrările la această parcare. Este o parcare supraterană cu o faţadă dinspre strada Gheorghe Bariţiu în formă de birouri pentru a avea un aspect corespunzător iar în parte din spate, între strazile Gheorghe Bariţiu şi Academiei va fi dedicată parcărilor", a declarat primarul Ilie Bolojan în conferinţa de presă care a precedat lucrările în plen.

Potrivit edilului, noua parcare supraetajată va fi construită într-un stil amenănător celei din strada Tribunalului şi va deservi orădenii care vin cu maşina în zona centrală în condiţiile în care locurile de parcare din Piaţa Ferdinand vor fi desfiinţate începând de anul viitor.

Pentru a acoperi acest gol al parcărilor, municipalitatea va scoate la licitaţie proiectul licitaţiei în cel mai scurt timp. "Lucrările vor fi scoase la licitaţie în această iarnă. Proiectarea va dura circa o lună, iar finalizarea lucrărilor este programată să aibă loc în termen de un an şi jumătate", a spus edilul.

Potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobaţi joi de Consiliul Local, viitoarea parcare, estimată la 16,7 milioane lei (fără TVA), va avea 340 de locuri din care şase locuri pentru persoane cu handicap şi nouă locuri pentru motociclete. Clădirea va avea un regim de înălţime cu subsol, parter şi două etaje.

Clădirea va avea două intrări carosabile separate având câte două fluxuri de intrare şi ieşire din străzile Academieri şi Gheorghe Bariţiu.