Sportivii secţiei de karate de la clubul Crişul Oradea au avut evoluţii bune la întrecerile ediţiei din acest an a competiţiei internaţionale memoriale Pepe's Cup, care s-a desfăşurat la Salonta pe 26 noiembrie.

Antrenoarea Mezei Tunde şi instructorii Maya Mate şi Marius Roşu au deplasat 30 de karateka, sportivi care au participat la diferite probe de kata, joc tehnic, kumite începători şi kumite avansaţi.

Evoluţiile lor au fost foarte apreciate, mai cu seamă că au reuşit să ocupe 46 de poziţii pe podium. Astfel, au fost obţinute 12 locuri II, 13 locuri II şi 21 clasări pe treapta a III-a.

Rezultatele elevilor sunt cu atât mai de apreciat, cu cât la aceste întreceri au luat startul 485 sportivi de la 33 cluburi din cinci ţări.

Principalii performeri ai delegației clubului Crișul la aceste întreceri au fost: Richard Coita, Miriam Ursut, Adam Bot, Nicolas Buzilă, Claudia Racz, Andrei Pașca, Edi Chiș, Sofia Boșca, Patricia Boșca și Acre Jossen, cu toți situați pe primul loc.

Dintre aceștia, Andrei Pașca și Edi Chiș au reușit să se situeze chiar de două ori pe prima treaptă a podiumului de premiere.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!