Viitoarea centrală de termoficare va fi conectată direct la reţeaua naţională. Consiliul Local a aprobat marţi, cu unanimitate de voturi, racordarea noului echipament direct la conducta magistrală pentru a evita apariţia unui intermediar care, prin tariful de distribuţie perceput, ar fi pus presiune pe preţul final al gigacaloriei.

Cel mai afectat de această decizie este operatorul local Distrigaz Vest, care se aştepta să fie el distribuitorul de gaz al viitoarei centrale, cu profiturile aferente.

"Tariful distribuitorului este de 25% din preţul gazului. Cum Oradea cumpără gaz în valoare de 20 milioane de euro pe an, economia va fi de 5 milioane de euro", a declarat primarul Ilie Bolojan în conferinţa de presă care a precedat şedinţa deliberativului local.

Conform hotărârii CL, asocierea formată din companiile Elsaco Engineering şi STC, care a câştigat licitaţia pentru construirea noului CET pe gaz, va racorda noile echipamente la Sistemul Naţional de Transport al Gazelor Naturale (SNTGN) printr-o conductă lungă de circa 945 metri. Aceasta va descărca gazul într-o staţie de reglare a presiunii care va fi construită în zona liniei ferate din spatele Electrocentrale.

Lucrările se vor desfăşura sub supravegherea unor specialişti ai Transgaz, iar la final municipalitatea va preda aceste echipamente, conform legii, către SNTGN. Investiţia, finanţată din fonduri europene, se ridică la 1,8 milioane lei şi va trebui finalizată înainte de sfârşitul acestui an.