În perioada 28 iulie -  4 august, reprezentanţii secţiei de tir sportiv ai clubului CSU Oradea au participat, în Bucureşti, la întrecerile Cupei României şi Campionatelor Naţionale de Juniori II, la probele de aer comprimat şi glonţ. În total, antrenorii Adriana Floruţa şi Vasile Leţ au trimis 14 sportivi, care au obţinut un palmares impresionant: 52 medalii la probele individuale şi pe echipe.

„Sportivii au evoluat remarcabil, conform aşteptărilor, unii dintre ei chiar depăşindu-le, printre aceştia numărându-se Bucsias Levente, Lezeu Alexia, Pazman Szabolcs, Lezeu Bianca şi nu în ultimul rând mezinul lotului Judeu Matei. Cu această ocazie, la premierea cluburilor pe probe, la Cupa României, CSU Oradea s-a clasat la probele de puşcă, pe locul III, după CSA Steaua şi CSS Triumf", a transmis antrenoarea Adriana Floruţa, într-un comunicat.

Juniorul Bucsias Levente s-a remarcat la proba de pistol viteză din cadrul Cupei României, el câştigând spectaculos duelul din finală şi devansând astfel seniori cu experienţă. Levi şi-a îmbunătăţit performanţa după record personal la proba de pistol 60 focuri aer comprimatat, atât la Cupa României, cât şi la Campionatele Naţionale de Juniori II. El a obţinut un rezultat total de 580 de puncte, fiind la 3 puncte de recordul naţional deţinut de arădeanul Luca Joldea.

Sportivii orădeni participanți la Cupa României au fost Blajec Sebastian, Bucsias Levente, Stoie Cristina, Mangra Vivianne, Pop Andreea, Lezeu Alexia, Lezeu Bianca, Pazman Szabolcs, iar la Campionatele Nationale de Juniori II: Lezeu Alezia, Lezeu Bianca, Bodoni Kinga, Pazman Szabolcs, Fechete Sorin, Judeu Matei, Bucsias Levente, Puie Patrick, Pantea Răzvan şi Toader Annalisa.

Pentru reprezentanţii sectiei de tir sportiv urmează pregătirile pentru participarea la Campionatele Nationale de Juniori I, Tineret si Seniori, la probele de glonţ, competiţii care vor avea loc începand din 9 septembrie.


Rezultatele complete ale sportivilor de la CSU Oradea cele două competiții:

La probele individuale:

Pusca 60f. AC J-re 2- loc I- Lezeu Alexia-619,3p.

Pistol 60f. AC J-ri 2- loc I- Bucsias Levente-580p.

Pistol Standard J-ri 2-loc I-Bucsias Levente-535p.

Pusca 40f. Culcat J-re 2- loc III- Lezeu Bianca-399,4p.

Pusca  40f. Culcat J-ri 2- loc I- Pazman Szabolcs- 390,2p.

Pistol Viteza J-ri 2- loc I- Bucsias Levente-555p.

Pistol Viteza J-ri 2- loc II- Puie Patrick- 502p.

Pistol Sport J-ri 2- loc II- Bucsias Levente- 550p.

Pusca 3x20f. J-re- loc I- Lezeu Alexia-562p.

Pusca 3x20f. J-ri 2-loc I- Pazman Szabolcs-534p.

Pusca 20f. Genunchi J-re 2-loc I- Lezeu Alexia-191p.

Pusca 20f. Genunchi J-re 2- loc II- Lezeu Bianca-187p.

Pusca 20f. Genunchi J-ri 2- loc I- Pazman Szabolcs- 183p.

Pusca 20f. Picioare J-re 2- loc II- Lezeu Alexia-183p.

Pusca 20f. Picioare J-ri 2- loc II- Pazman Szabolcs-167p.

În probele pe echipe:

Pusca 60f. AC J-re 2- loc II-1797,8p.- Lezeu Alexia, Lezeu Bianca, Bodoni Kinga

Pusca 60f. AC J-ri 2- loc II-1716,4p.- Pazman Szabolcs, Judeu Matei, Fechete Sorin

Pistol 60f. AC J-ri 2- loc I-1651p.- Bucsias Levente, Puie Patrick, Pantea Razvan

Pistol Standard J-ri 2-loc II-1506p.- Bucsias Levente, Pantea Razvan, Puie Patrick

Pusca 40f. Culcat J-re 2-loc II-1178p.- Lezeu Bianca, Lezeu Alexia, Bodoni Kinga

Pistol Viteza J-ri 2- loc I- 1533p.- Bucsias Levente, Puie Patrick, Pantea Razvan

Pistol Sport J-ri 2- Loc II-1581p.-  Bucsias Levente, Pantea Razvan, Puie Patrick

Pusca 3x20f. J-re 2- loc I- 1636p.- Lezeu Alexia, Lezeu Bianca, Bodoni Kinga

Pusca 20f. Genunchi- loc-I-543p.- Lezeu Alexia, Lezeu Bianca, Bodoni Kinga

Pusca 20f. Picioare- loc II- 520p.- Lezeu Alexia, Lezeu Bianca, Bodoni Kinga

În probele mixte:

Pusca mixt AC- loc II- 600,0p.- Lezeu Alexia, Pazman Szabolcs

Pistol mixt AC- loc II- 552p.- Bucsias Levente, Toader Annalisa

Pusca mixt Culcat- loc I- 395,7p.- Lezeu Alexia, Pazman Szabolcs

Pistol mixt Standard- loc III- 462p.- Bucsias Levente, Toader Annalisa

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!