Viceprimarul Rozalia Biro a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că Primăria Oradea intenţionează să schimbe în întregime imaginea Pieţei agro-alimentare Rogerius, prin transformarea acesteia într-un centru modern destinat comerţului de produse agro-alimentare, în special pentru micii producători.

Investiţia se ridică la aproape 5 milioane de euro, iar administraţia locală intenţionează să atragă fonduri structurale pentru realizarea ei.

"Proiectul va fi depus în acest an spre finanţare la Autoritatea de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria. Se realizează în parteneriat cu Camera de Comerţ Hajdu Bihar care doreşte fonduri pentru realizarea unor cursuri de instruire a micilor producători. Investiţia totală se ridică la 6 milioane de euro, din care pentru ridicarea centrului de afaceri ar fi necesare 4,8 milioane de euro, iar contribuţia oraşului ar fi de 38%", a explicat viceprimarul.

Viitorul Centru de afaceri pentru micii producători ar urma să se ridice pe locul actualei Pieţe Rogerius, pe două niveluri. Parterul va fi ocupat de spaţii comerciale şi mese pentru desfacerea produselor agro-alimentare, dar şi de un bazar pentru produse-nealimentare, care se va realiza în spatele pieţei şi nu în faţă, aşa cum este acum.

"De o parte şi alta a parterului, vor fi spaţiile pentru produsele de panificaţie şi patiserie, respectiv cele pentru produsele de carne care vor avea compartimente cu camere frigorifice. Între acestea vor fi rândurile de mese pentru legume şi fructe, mult mai spaţioase. Separarat, cu o prezentare mult mai aspectuoasă, vor fi zona pentru comercianţii de produse bio şi apicole, hala de lactate, spaţiul destinat produselor alimentare împachetate şi tradiţionale, respectiv cel pentru flori", a spus viceprimarul.

La etaj, Primăria intenţionează să amenajeze spaţii de recreere, cu restaurante, localuri şi terase pentru locuitorii din zonă. "Este o zonă aglomerată care are nevoie de aşa ceva", a arătat Rozalia Biro.

În prezent, în piaţa agroalimentară Rogerius îşi desfăşoară activitatea 591 de agenţi economici şi 296 de producători individuali. "Sunt 8 agenţi economici care deţin boxe şi căsuţe amplasate în această piaţă şi care vor trebui să le mute. Pentru aceştia urmează să le oferim spaţii în viitorul centru", susţine viceprimarul.

Proiectul de amenajare a Centrului de afaceri pentru micii producători este cel mai mare din cele opt realizate de Primăria Oradea pentru atragerea de fonduri structurale în acest an. Alte două proiecte au fost realizate pentru atragerea a câte 1,5 milioane de euro necesare pentru restaurarea interioară a Bisericii cu Lună, a Bisericii romano-catolice din Cetatea Oradea şi a celei reformate din Oraşul Nou, respectiv pentru restaurarea a două sinagogi din municipiu.

"În ultimii patru ani, au fost realizate în total 78 de proiecte pentru atragerea a 341 milioane de euro. Din cauza procedurii de evaluare întortocheate, până acum valoarea proiectelor contractate de municipiu este de 95 milioane de euro", a mai arătat Biro.