Direcţia de Sănătate Publică şi Prefectura Bihor au anunţat luni dimineaţă că în ultimele 24 de ore în judeţ au fost identificate 79 de noi cazuri de Covid, după efectuarea a doar 302 teste, rata de pozitivare fiind de 26,15%. Din totalul noilor infectări, numai 16 au fost raportate în urma testelor rapide, iar restul de 63, în baza testelor PCR.

Odată cu noile cazuri, bilanţul îmbolnăvirilor de la începutul pandemiei a ajuns la 24.706, în timp ce numărul persoanelor vindecate a urcat la 21.918, cu 143 mai multe decât în ziua precedentă.

Peste două treimi, în Oradea

Potrivit surselor BIHOREANULUI, cele 118 persoane recent diagnosticate sunt din Oradea (55), Diosig, Avram Iancu, Salonta, Nojorid, Ştei, Oşorhei, Sânmartin, Sântandrei, Şuncuiuş, Tinca, Vadu Crişului, Toboliu şi Roşiori.

Mai multe de două treimi din totalul noilor cazuri, 55 (adică 69,62%), provin din Oradea.

Potrivit comunicatului comun al Prefecturii şi DSP Bihor, la ora 8.30 a dimineţii de luni, în secţiile ATI Covid din Oradea se aflau 58 de pacienţi, aşadar erau neocupate 11 paturi.

În ce priveşte bilanţul deceselor, acesta a ajuns la 1.050, cu 7 mai multe decât erau duminică.

Incidenţă în creştere

În ce priveşte incidenţa pe localităţi în funcţie de totalul populaţiei, cele mai mari valori, de peste 7,5 cazuri la mia de locuitori, sunt la Valea lui Mihai (8,31), Mădăras (7,43) şi Cetariu (7,41), localităţi unde din ziua precedentă s-au instituit noi restricţii, operatorii economici fiind obligaţi să-şi înceteze activitatea cu publicul la ora 18.00 (cu excepţia benzinăriilor, farmaciilor, livrărilor la domiciliu şi transporturilor de persoane în vehicule cu mai mult de 9 persoane). De asemenea, în aceste localităţi, circulaţia liberă a persoanelor este permisă doar până la ora 20.00.

În alte 5 localităţi, inclusiv în Oradea (unde sunt 1.010 cazuri Covid active), incidenţa este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori: Sălacea (5,87), Curtuişeni (5,85), Oradea (4,48), Vârciorog (4,13) şi Sântandrei (4,12), motiv pentru care duminică populaţia acestora a trebuit să nu mai iasă din case după ora 20.00, iar operatorii economici să oprească activităţile cu publicul la ora 18.00.

Vezi mai jos situaţia pe fiecare UAT în parte!

136 amenzi

În ce priveşte campania de vaccinare, în cursul zilei de duminică au fost administrate 1.554 doze de ser anti-Covid pentru tot atâtea persoane, nefiind raportată nicio reacţie adversă. Până acum au primit ambele doze 29.546 persoane. De la începutul campaniei de vaccinare şi până în prezent în judeţ au fost administrate 83.707 doze de ser dintr-un total de 91.102 primite.

Pe de altă parte, au continuat controalele pentru evitarea răspândirii virusului şi în cursul zilei precedente, când poliţiştii şi jandarmii au verificat 1.886 persoane carantinate şi 1.315 persoane aflate în izolare la domiciliu, precum şi 134 firme şi 55 mijloace de transport în comun. În total, oamenii legii au aplicat 91 de avertismente şi 136 de amenzi în valoare totală de 66.600 lei.