Reprezentanţii a 77 de unităţi administrativ-teritoriale au fost convocaţi luni dimineaţă la Prefectura Bihor pentru a semna acte adiţionale în baza cărora vor primi de la Ministerul Administraţiei Regionale şi Administraţiei Publice 830,996 milioane lei.

Banii vor fi viraţi pentru continuarea unor investiţii începute chiar şi în anii 2007 şi 2008, prin fostul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (rebotezat Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală), şi nefinalizate de atunci tocmai pentru că guvernele nu şi-au ţinut promisiunile de a asigura confinanţarea proiectelor pe care tot ele le aprobaseră.

"Virarea efectivă a banilor se va face pe măsură ce se depun cererile de decontare cu facturile însoţitoare", a explicat prefectul Claudiu Pop, înainte ca reprezentanţii celor 77 UAT-uri să se perinde, rând pe rând, pentru a semna documentele.

Cele 77 de comune şi oraşe beneficiare a alocării fondurilor sunt, în ordine alfabetică, Abram, Abrămuţ, Aleşd, Aştileu, Avram Iancu, Balc, Biharia, Borod, Borş, Bratca, Budureasa, Buduslău, Bunteşti, Căpâlna, Cărpinet, Câmpani, Ceica, Cetariu, Cherechiu, Cociuba Mare, Copăcel, Criştioru de Jos, Curăţele, Derna, Diosig, Dobreşti, Drăgăneşti, Finiş, Gepiu, Holod, Husasău de Tinca, Ineu de Criş, Lazuri de Beiuş, Lăzăreni, Lugaşu de Jos, Lunca, Mădăras, Măgeşti, Nojorid, Nucet, Oradea, Paleu, Pietroasa, Pocola, Pomezeu, Popeşti, Răbăgani, Remetea, Rieni, Roşia, Roşiori, Săcueni, Sălard, Sâmbăta, Sînmartin, Sânnicolau Român, Sârbi, Spinuş, Suplacu de Barcău, Şoimi, Ştei, Şuncuiuş, Tămăşeu, Tărcaia, Tăuteu, Tilegd, Tinca, Toboliu, Tulca, Ţeţchea, Uileacu de Beiuş, Vadu Crişului, Valea lui Mihai, Vaşcău, Vârciorog, la aceste UAT-uri adăugându-se şi Consiliul Judeţean Bihor.

Prin alocarea fondurilor în baza PNDL urmează să fie continuate în vederea finalizării proiecte pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi de canalizare, modernizarea sau reabilitarea unor drumuri comunale, a unor cămine culturale şi localuri de învăţământ.