Cele patru pasaje supraterane și unul subteran a căror construire CJ Bihor și-a asumat-o peste și pe sub centura Oradiei vor avea în continuare finanțare prin PNRR, chiar dacă lucrările încă nici nu au început la ele, a anunțat șeful administrației județene, Mircea Mălan.

La fel, vor continua și alte trei pasaje proiectate prin parteneriat cu Primăria, tot cu finanțare europeană, în interiorul orașului, motiv pentru care atât Mălan, cât și primarul Florin Birta spun că va fi „deranj”, dar altă posibilitate nu este, pentru că banii europeni sunt disponibili până anul viitor.

Parteneriat pe banii UE

„Parteneriatul corect și solid dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor este foarte important pentru dezvoltarea județului și va continua”, a declarat președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, într-o conferință de presă susținută luni împreună cu primarul Florin Birta, în care a anunțat că toate cele 5 pasaje rutiere proiectate de administrația județeană pe și pe sub centura municipiului își păstrează finanțarea prin PNRR.

Mălan a subliniat că cele cinci proiecte vor continua chiar dacă stadiul lor este incipient, după ce Guvernul a aprobat un memorandum pentru a fi finanțate din PNRR, în ciuda supra-contractării la nivel național.

Este vorba despre un pasaj suprateran peste intersecția centurii Oradea cu centura Oșorhei, unde PORR Construct a început nu de mult timp lucrările contractate la 26,4 milioane lei, un altul, subteran, de 32 milioane lei, fiind construit de asocierea Selina – Drum Asfalt pe DN 79 pe sub girația dintre Calea Aradului și centură, iar un al treilea, suprateran, urmând să fie realizat de aceiași constructori, pentru 30,7 milioane lei, în dreptul centrelor comerciale ERA Shopping Center și Oradea Shopping City. De asemenea, un al patrulea pasaj suprateran va fi construit, pentru 34,5 milioane lei, de către Asfamixt, pe DN 19, la intersecția șoselei naționale cu Calea Bihorului, iar al cincilea, tot suprateran, în Nufărul, peste calea ferată către Băile Felix, ca parte a proiectului Tram-Tren, aici licitația fiind câștigată de PORR Construct pentru 50,6 milioane lei, dar a fost contestată de Pro Cons.

Contra cronometru

„Toate aceste cinci pasaje trebuie finalizate în vara anului viitor, și am fixat termen pe 30 iunie 2026. Evident că vor fi mari probleme în circulație. Ne cerem scuze cu anticipație pentru toate neplăcerile. Dacă am fi avut posibilitatea de a le programa într-un timp mai lung, am fi făcut-o, dar toate aceste proiecte trebuie încheiate în vara anului viitor. De atunci se vor vedea beneficiile”, a spus Mircea Mălan.

Alături de el, primarul Florin Birta a amintit că „unul dintre scopurile noastre a fost fluidizarea circulației pe centură prin eliminarea obstacolelor”, deja acest obiectiv fiind atins prin construirea Inelului Metropolitan și a centurilor Oșorhei, Nojorid, Sânmartin, Sântandrei, o parte dintre acestea urmând să devină acum alternative pentru șoferi până se vor construi noile pasaje.

Încă trei în oraș

Pe de altă parte, distinct de acestea, mai sunt în implementare, în stadii diverse, trei proiecte pentru tot atâtea pasaje, finanțate tot cu fonduri europene, dar nu din PNRR, ci din Programul Operațional Regional 2021-2027, și acestea creând dificultăți în trafic până ce vor fi finalizate.

Este vorba despre un pasaj pe DN 1 peste girația din intersecția șoselei naționale cu centura Oșorhei, acesta urmând să fie deschis circulației luna aceasta, conform termenului contractual. „Voiam să-l dăm în funcțiune mai devreme, la sfârșitul lunii august, dar Electrica abia azi încheie contractul cu o firmă pentru relocarea unor rețele”, a explicat președintele CJ Bihor. De asemenea, un alt pasaj, subteran, a început să fie construit în Oradea în intersecția Tudor Vladimirescu – Oneștilor – Lăpușului (37,8 milioane lei), iar încă unul va fi realizat (cu 40,4 milioane lei) pe Matei Corvin, ca parte a drumului care va lega Paleul de Calea Borșului.

Președintele CJ Bihor a ținut să precizeze că valorile contractuale pentru toate lucrările „vor fi ajustate conform legii”, pentru că „la fiecare contract avem și note de renunțare, și note de comandă suplimentară față de proiectele inițiale”, dar și din cauza inflației și a scumpirii materialelor de construcții, a carburanților și forței de muncă.

În fine, Mălan a anunțat că CJ Bihor așteaptă și ca Ministerul Transporturilor să emită ordinul de începere a lucrărilor pentru lărgirea la două benzi pe sens a DN 19 de la ieșirea din Oradea până la intrarea în Biharia și pe DN 79 de la Aeroport până la intrarea în Nojorid, la intersecția cu centura localității. Cu privire la aceste lucrări, Mălan a precizat că ele se vor încheia „până la sfârșitul anului viitor”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!