Oradea a sărbătorit miercuri împlinirea a 97 de ani de la instalarea administraţiei româneşti, odată cu intrarea în oraş a trupelor conduse de generalul Traian Moşoiu pe 20 aprilie 1919.
Festivităţile au început la ora 12, cu o slujbă de Te Deum oficiată la Biserica cu Lună de un sobor de preoţi condus de episcopul Oradiei Sofronie Drincec, după care oficialităţile s-au deplasat în alai la statuia generalului Moşoiu de lângă Parcul Bălcescu.
La eveniment au luat parte, printre alţii, reprezentanţi ai administraţiei locale în frunte cu primarul Ilie Bolojan şi viceprimarul Mircea Mălan, dar şi prefectul Claudiu Pop, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Avrigeanu, episcopii ortodox şi greco catolic Sofronie Drincec şi Virgil Bercea, reprezentanţi ai instituţilor, organizaţiilor neguvernamentale şi partidelor, dintre care cea mai numeroasă delegaţie a avut-o ALDE, alături de care a participat şi fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin.
În ciuda vremii reci, la ceremonii au luat parte şi elevi de la şcoli precum Dacia, Don Orione, Onisifor Ghibu şi altele, care, profitând de programul "Şcoala altfel", au venit să vadă defilarea soldaţilor.
"Să lăsăm copiilor o ţară prosperă!"
În deschiderea ceremoniei de depunere de coroane, profesorul universitar Gabriel Moisa a evocat contextul istoric al intrării armatelor române în Oradea în ofensiva împotriva forţelor bolşevice care terorizau populaţia. În discursul său, istoricul a făcut trimiteri inclusiv la memoriile episcopului ortodox Roman Ciorogariu strânse în volumul "Zile trăite", care, vorbind despre vremurile tulburi ale ocupaţiei bolşevice, a povestit că, jefuit de comunişti, a scăpat de arest la intervenţia unui şef bolşevic pe nume Guiu, român la origine. "Dincolo de idelogii, etnie şi război, avem exemple pe care le putem urma şi noi astăzi", a spus Moisa.
Vorbind despre însemnătatea eliberării oraşului de către trupele române în urmă cu 97 de ani, primarul Ilie Bolojan a făcut un elogiu al înaintaşilor. "Depinzi, şi în viaţă şi în istorie, de conjucturi externe, trebuie să ţii cont de forţe care te influenţează. Aşa şi înaintaşii noştri au trebuit să stabilească dacă, în ce condiţii, când şi alături de cine aveam să intrăm în război şi cred că au optat corect", a spus Bolojan.
Evocând experienţa trecutului, edilul a transmis un mesaj contemporanilor cu trimitere directă la cei prezenţi la festivităţi care ocupă posturi în administraţie. "Peste trei ani vom sărbători 100 de ani de la intrarea trupelor române în Oradea. Înaintaşii noştri ne-au predat o ţară întreagă, se cuvine ca la 100 de ani să lăsăm copiilor noştri o ţară prosperă. Dumnezeu să aibă în pază ţara şi oraşul Oradea!", a încheiat primarul.
Festivităţile de miercuri s-au încheiat cu un recital al corului Traian Moşou, ceremonia depunerii de coroane şi defilarea gărzii de onoare în aplauzele asistenţei.