Ucigaşul adolescentei de 14 ani din Ciocaia a fost arestat preventiv joi, pentru o perioadă de 30 de zile.
Măsura a fost dispusă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, la solicitarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care l-au inculpat pe bărbatul în vârstă de 28 ani pentru omor.
Individul, care se numeşte Alexandru Varga, mai poate contesta soluţia instanţei la Curtea de Apel Oradea.
După cum a dezvăluit şi BIHOREANUL, Varga a ajuns în spatele gratiilor pentru o crimă sinistră comisă marţi dimineață.
Acesta a intrat în casa unei adolescente de 14 ani din Ciocaia şi a lovit-o de mai multe ori în zona capului, cu un corp contondent, spun anchetatorii. Apoi a sunat-o pe mama victimei ca s-o anunţe că fiica ei nu mai e şi s-a făcut nevăzut.
Victima a fost găsită de bunica ei în viaţă, dar inconştientă. Femeia a sunat la 112, însă echipajele medicale nu au reuşit să o salveze, declarându-i decesul. Între timp, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi au pornit în căutarea criminalului, acesta fiind dat şi în consemn la frontieră.
Bărbatul a fost prins miercuri dimineaţă, în locuinţa sa din Ciocaia, de jandarmi, care l-au predat în aceeaşi zi poliţiştilor.
Varga a fost prezentat în faţa anchetatorului pentru audieri, după care a fost reţinut pentru 24 ore, iar joi a fost arestat preventiv. Dacă va fi găsit vinovat, Varga riscă o pedeapsă de până la 20 ani de închisoare.