Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost condamnat, marți, de Judecătoria Oradea la 2 ani și 3 luni de închisoare, după ce a amenințat că o va ucide prin înjunghiere pe o procuroare, imediat ce va ieși din penitenciar.
Nagy Karoly Levente, aflat deja în detenție pentru că amenințase cu moartea trei polițiști, va avea de executat, după contopirea pedepselor și adăugarea unui rest neexecutat dintr-o condamnare mai veche pentru distrugere și furt calificat, 4 ani, 2 luni și 16 zile de închisoare. Sentința nu este definitivă.
Răzbunare planificată
Fapta pentru care Nagy Karoly Levente, originar din județul Mureș, a fost judecat la Oradea s-a petrecut pe 15 februarie 2022. Aflat deja în spatele gratiilor pentru furt calificat și distrugere, bărbatul a fost audiat de Comisia de disciplină a penitenciarului orădean după ce, în fața comisiei de liberare condiționată, supărat că i s-a respins cererea, a ameninţat că, imediat ce va fi eliberat, o va ucide pe procuroarea I.C. și pe un polițist de penitenciare, după care se va sinucide.
Întrebat de membrii comisiei de disciplină dacă își menține afirmațiile, Nagy a confirmat senin că o va înjunghia mortal pe procuroare. Declarațiile au fost făcute „într-un mod ferm și repetitiv”, un martor reținând și replica exactă a deținutului „Dacă eu așa spun, așa va fi!", se arată în hotărâre.
De ce era supărat? Procuroarea I.C. instrumentase dosarele în care Nagy fusese cercetat pentru furt și distrugere: într-unul dintre cazuri, aceasta propusese arestarea sa preventivă și trimiterea în judecată. În plus, după cum se arată în document, magistrata le-a declarat anchetatorilor că "spusele deținutului i-au provocat o stare de teamă accentuată", căci o mai amenințase cu moartea în trecut, tot din închisoare.
Că intențiile bărbatului nu erau simple vorbe goale s-a dovedit la scurt timp de la punerea sa în libertate. Pe 1 mai 2023, la doar câteva zile după ce fusese eliberat, Nagy a sunat direct la Parchet pentru a se interesa unde poate fi găsită procuroarea, scrie în hotărâre.
Proces cu scandal și fără regrete
Potrivit hotărârii de condamnare, în timpul procesului, Nagy Karoly Levente a dat spectacol în sala de judecată. La unul dintre termene, a întrerupt repetat audierea unui martor și a adresat injurii cadrelor medicale și judiciare, fiind amendat de instanță cu 2.500 de lei. Ulterior, bărbatul a încercat să se scuze susținând că suferă de schizofrenie și nu a știut ce vorbește, pretinzând totodată şi că procuroarea nu a fost niciodată în pericol direct. În ultimul cuvânt însă, el a renunțat la orice urmă de regret: „Așa am crescut și așa voi muri”, a zis Nagy legat de acuzațiile care i se aduc.
Judecătorii au notat că atitudinea bărbatului arată o sfidare continuă față de autoritate și o perseverență infracțională ridicată. Totodată, instanța a subliniat că amenințarea a fost extrem de serioasă, chiar dacă Nagy era încarcerat în timpul anchetei, din moment ce intenționa să își pună planul în aplicare imediat după eliberare.
În plus, în luna mai a acestui an, bărbatul a fost condamnat definitiv, tot pentru ultraj, după ce a ameninţat trei polițiști de la Transporturi Feroviare, care îl reţinuseră toamna trecută pentru provocarea unui scandal.
Pentru ultrajul judiciar comis de individ împotriva procuroarei I.C., Judecătoria Oradea i-a aplicat marți 2 ani și 3 luni de închisoare. Această pedeapsă a fost contopită cu condamnarea anterioară pentru ultrajele comise împotriva celor trei polițiști, dar şi cu un rest rămas neexecutat dintr-o altă pedeapsă veche de 5 ani, căpătată pentru furt şi distrugere. În final, instanța a stabilit o pedeapsă finală de 4 ani, 2 luni și 16 zile de închisoare cu executare, din care se vor scădea perioadele deja executate.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, Nagy are interdicție timp de 5 ani să comunice cu procuroarea sau să se apropie de aceasta la mai puțin de 50 de metri. Instanța a refuzat, însă, să fixeze o distanță raportată la locuința magistratei, tocmai pentru a nu-i dezvălui condamnatului adresa victimei. Nagy a fost obligat și la plata a 1.500 de lei cheltuieli judiciare, victima necerând despăgubiri.