Un incendiu violent a avut loc luni pe Valea Aleului din Munții Apuseni, o cunoscută zonă turistică.

Pompieri din Ștei, ajutați de voluntari, au luptat cu flăcările mai bine de 10 ore, iar în final au constatat că flăcările au mistuit 40 de hectare de vegetație uscată.

Potrivit ISU Bihor, pompierii au folosit bătătoare, lopeţi de cauciuc, vermorele cu apă și alte mijloace specifice intervențiilor în zone montane. Misiunea nu a fost ușoară deloc, din cauza pantelor abrupte, a terenului accidentat și a vizibilității reduse.

Militarii au reușit să împiedice extinderea flăcărilor la pensiunile turistice din vecinătatea pășunii afectate și au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, din cauza utilizării focului deschis. 

(sursa video: ISU Bihor)

UPDATE: S-a reaprins pădurea!

Potrivit primarului comunei Pietroasa, Alin Laza, incendiul iniţial s-ar fi declanşat din cauza unui stâlp improvizat al Electrica, pe care firele s-ar fi atins. „A fost un stâlp de beton, care s-a rupt. Apoi un echipaj de intervenţie l-a înlocuit cu un stâlp de lemn, care s-a rupt, şi l-au proptit, ca să nu cadă. Firele de pe stâlp s-au atins, s-a produs flamă şi atunci a luat foc stâlpul, de acolo a pornit incendiul”, a declarat, marţi, edilul.

După stingerea incendiului, a mai spus Laza, stâlpul ars a fost înlocuit cu alţi doi, pentru a evita noi accidente. „Toată comuna a participat azi noapte la stingerea incendiului, altfel se extindea pe versanţi, unde accesul este şi mai dificil. Au participat şi rangerii de la Parcul Natural Apuseni, toţi pădurarii de la ocoalele silvice”, a susținut primarul.

Informaţia furnizată de edil este confirmată, parţial, şi de reprezentanţii ISU Crişana.

„Şi această ipoteză se ia în calcul, la fel ca şi cea că incendiul a pornit de la foc deschis. Atât că în acest moment nu se pot face verificări, pentru lămurirea cazului, pentru că focul s-a reaprins. După ce au intervenit toată noaptea, pompierii sunt din nou, în zonă, pentru a stinge un nou incendiu care a pornit în acelaşi loc, ca şi primul”, spune ofiţerul de presă al ISU Crişana, Alina Butaci.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!