Incident de pomină, duminică seară, în zona șantierului de pe Bulevardul Magheru din Oradea. O mașină a căzut cu totul într-o groapă imensă, săpată petru relocarea conductelor de canalizare, în spatele stâlpilor forați la pasajul subteran care va fi construit în zonă.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 23, după cum a relatat BIHOREANULUI un martor. „Peste 10 mașini de poliție și un echipaj al SMURD au sosit în zonă, cu luminile și sirenele pornite”, a descris acesta.
Din primele informații, un autoturism a căzut efectiv într-o groapă săpată chiar lângă viitorul tunel, în Parcul Traian, în apropiere de restaurantul Crinul Alb.
După spusele martorilor, în mașina Ford Focus se alfla un singur ocupant, șoferul în vârstă de 32 de ani, care nu a fost rănit.
El a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru a se verifica alcoolemia din sânge.
Zona în care s-a produs accidentul este una neiluminată.
Nu se cunosc, deocamdată, circumstanțele în care a ajuns mașina în groapă, însă cert este că vehicului a aterizat cu roțile în sus.
De altfel, din poziția acesteia, se vede că șoferul a ieșit prin portbagaj.
Vom reveni cu informații de îndată ce vor fi disponibile.