Producătorii de legume şi fructe din Bihor se confruntă cu scăderea vânzărilor. "Pandemia i-a dezobişnuit pe oameni de piaţă. Numărul clienţilor s-a înjumătăţit faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Degeaba reduci preţurile, că n-ai cui să dai", spune o legumicultoare.

În plin sezon, femeia vinde cu 40% mai puţin decât anul trecut în iulie, în plină pandemie. Şi ia serios în calcul să îşi găsească altă ocupaţie...

Mai rău ca-n pandemie!

Piaţa Rogerius, cu cea mai bună vânzare din Oradea, duce mai nou lipsă de clienţi. De când a venit căldura, cumpărătorii trec printre mese doar dimineaţa devreme. "După ora 12 nu vinzi mai nimic", spune un legumicultor.

Reducerea clientelei a făcut ca vânzările să se prăbuşească. "Acum doi ani vindeam roşii, ardei şi castraveţi de minimum 600 lei pe zi. Acum abia fac 200. Până şi anul trecut, în pandemie, vindeam mai bine, că lumea se speriase şi mânca sănătos", zice o vânzătoare.

Începând de la prânz, piaţa se goleşte. "Cumpărătorii de piaţă sunt în general bătrâni şi femei cu copii mici care intră în case când dă căldura", spune femeia.

Producătorii sunt cu atât mai supăraţi cu cât piaţa se închide tocmai când ar veni cumpărătorii. "Dacă acum câţiva ani vindeam şi la 10 seara celor care se întorceau de la plimbare, acum piaţa se închide la 7, când oamenii ies din case, că se mai lasă răcoarea", spune o legumicultoare.

În timpul săptămânii, Administraţia Domeniului Public ţine pieţele deschise de la 7 dimineaţa până la 19 seara, sâmbăta programul fiind redus până la ora 17, iar duminica până la 14. "Parcă ar vrea să ne falimenteze", zice femeia.

"N-o să poţi da nici gratis!"

Situaţia e aceeaşi în toate pieţele. "Dacă până la ora 12 mai vinzi ceva, după ora 13 poţi strânge marfa, că nu mai vine nimeni", spune Marcel Maxim, legumicultor din Satu Nou. Bărbatul se străduieşte să îşi vândă recolta de roşii înainte să rămână cu ea pe cap. "După 15 iulie va fi şi mai rău, că începe vacanţa la elevi, vin concediile şi lumea va pleca din oraş. Va fi aşa de gol că n-o să poţi da marfa nici gratis", zice el cu năduf.

Marcel vede soarta pieţelor pecetluită. "Clienţii de piaţă sunt bătrânii care cumpără pentru ei sau nepoţi. Tinerii nu vin în piaţă, deci e clar: pieţele vor ajunge loc viran".

Motivele prăbuşirii pieţelor sunt multiple. Dincolo de orarul inadecvat care alungă clienţii, de condiţiile inferioare faţă de hypermarket-urile dotate cu aer condiţionat şi de comoditatea clienţilor, care s-au învăţat să îşi cumpere toate lucrurile din acelaşi loc, piaţa au stricat-o, totuşi, chiar... pieţarii.

"Când a început să scadă clientela, mulţi producători şi-au adus legume din piaţa de gros, ca să mai facă un ban. Deşi abia acum li se fac roşiile în solar, mulţi vând deja tomate «de Bihor» aduse din Grecia şi Polonia. Normal că omul nu mai vine în piaţă dacă poate lua aceleaşi prostii fără gust, dar mai ieftin, din hypermarket", zice bărbatul.

Mulţi comercianţi, puţini producători...

Nicolae Hodişan, şeful Direcţiei Agricole Judeţene BihorNicolae Hodişan (foto), şeful Direcţiei Agricole Judeţene Bihor, spune că 80% din producătorii care vând legume şi fructe în pieţe sunt, cel puţin pe jumătate, şi comercianţi. "Mulţi au şi certificat de producător, şi acte de firmă. Când îi verificăm pe baza certificatului de producător cu ce au cultivat prin grădină scot actele de comercianţi, iar când îi verifică Fiscul dau certificatul de producător, care îi scuteşte de casă de marcat", spune Hodişan.

La începutul săptămânii trecute, când angajaţii DAJ Bihor au controlat producătorii din pieţele orădene, majoritatea tarabelor s-au închis brusc. "Am vândut într-o zi cât în toată săptămâna. Dacă mai puteam sta şi seara, când a început să vină lumea, puteam da şi mai mult", spune un producător din Diosig.

Chemarea cartierului

preşedintele Asociaţiei Firmelor Bihorene, Octavian DanAvând în vedere că astfel de controale nu se fac zilnic, pentru a îndepărta concurenţa neloială, iar numărul clienţilor "de piaţă" este tot mai mic, producătorii de legume şi fructe nu au prea multe opţiuni. "Comportamentul de consum al clientului s-a schimbat în pandemie. Cum consumatorul nu mai vine în piaţă, producătorul trebuie să meargă la el", spune preşedintele Asociaţiei Firmelor Bihorene, Octavian Dan (foto).

Soluţia văzută de Dan constă în amenajarea de mici pieţe de cartier între cvartalele de blocuri. AFB a testat această metodă încă din 2014, dar atunci rezultatele au fost dezamăgitoare. "AFB a înfiinţat o astfel de piaţă, cu fructe şi legume direct de la producător, în cartierul Prima. La început a mers bine, oamenii coborau din blocuri sau se opreau când veneau de la muncă să îşi ia fructe şi legume, dar treptat interesul a scăzut", spune preşedintele AFB.

Pe de o parte, o piaţă cu producători nu oferă o varietate foarte mare de produse, fiecare agricultor având două-trei tipuri, iar pe de altă parte, pentru că nu exista ameninţarea pandemiei, cumpărătorii nu se vedeau nevoiţi să cumpere de lângă casă. "Am intuit bine potenţialul unei astfel de pieţe, dar am fost înaintea vremurilor", se consolează Dan. Şi cam are dreptate...

Deci, se poate!

O astfel de piaţă funcţionează în Paleu în fiecare sâmbătă de la ora 8 la 11. "În două ore am vândut cât într-o zi întreagă în Rogerius", spune o legumicultoare.

Iniţiativa a pornit din mediul virtual în primăvara anului trecut, după declanşarea pandemiei, iar din primăvara acestui an funcţionează şi fizic. "Aveam în zonă câţiva producători şi ne-am propus să facem o piaţă online ca să ne putem hrăni sănătos. Au început să intre oameni în grupul de Facebook, producătorii au început să îşi facă reclamă, încet piaţa a crescut, iar când s-a deschis şi fizic, în prima zi în jumătate de oră nu mai era nimic", povesteşte Mihaela Erbaşu, membru al grupului "Iniţiativa Paleu".

Succesul pieţei este dat de faptul că producătorii şi clienţii se cunosc, că iniţiatorii, localnici voluntari, verifică personal provenienţa produselor, iar cele "de import" sunt eliminate. "Au încercat să vină şi comercianţi, dar nu i-am lăsat să intre în piaţă. La noi se vând doar produse de sezon. Când e vremea salatei - salată, când e vremea cireşelor - cireşe. Acum e vremea pepenilor", spune Erbaşu.

Problema mare este că şi pentru alţi producători piaţa e deja închisă. "Nu mai primim producători. Încercăm să îi protejăm pe cei din zonă", spune iniţiatoarea.  

Andrica, nu şi nu!

Directorul ADP, Liviu AndricaÎn lipsa unei alternative, singura şansă a producătorilor din pieţele orădene este prelungirea programului, pentru ca orădenii să poată ieşi la cumpărături şi seara. Directorul ADP, Liviu Andrica (foto), este însă împotrivă.

"Nu îl vom prelungi. Avem salariaţi care pentru orele în plus ar trebui plătiţi suplimentar", zice directorul. ADP se confruntă cu creşterea cheltuielilor la energia electrică şi salarii, în timp ce tarifele de închiriere le-a menţinut la acelaşi nivel.

În loc să ia în calcul prelungirea programului, Andrica analizează scumpirea chiriilor. "În toamnă vom propune majorarea tarifelor", spune şeful ADP. De parcă fermierilor nu le-ar ajunge concurenţa hypermarketurilor, clientela tot mai puţină şi programul de lucru nefiresc de scurt...


PIAŢA DIN PIAŢĂ
De la tarabă la food-truck

Mihai Jurca, city-manager OradeaExemplul de succes al pieţei de cartier din Paleu ar putea fi copiat şi de municipalitatea orădeană în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor. "Avem în plan amenajarea în centrul oraşului a unei pieţe cu produse locale, de la fructe şi legume la plăcinte sau cojoace de Beiuş", spune city-managerul, Mihai Jurca (foto).

Iniţiativa vrea să vină în întâmpinarea turiştilor, în perioada aprilie – octombrie, dar ar putea servi la fel de bine şi localnicilor. "Va fi o piaţă de weekend sau poate doar de o zi. Depinde cum vor reacţiona cumpărătorii", spune Jurca despre piaţa care ar putea funcţiona din toamnă, fie în Piaţa Unirii, fie în Piaţa Ferdinand.

În paralel, Primăria şi CJ Bihor au în pregătire un proiect european în valoare de circa 250.000 euro cu ajutorul căruia vor să organizeze pieţe ambulante doar pentru producători. "Vrem să cumpărăm rulote autoportante cu care să organizăm târguri ambulante de produse tradiţionale", spune vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan. Proiectul ar putea fi implementat, însă, abia anul viitor...