Criticul de artă Elena Gabriela Crișan, fost muzeograf al Muzeului Țării Crișurilor, a încetat din viață, după o lungă suferință. Cunoscută pentru contribuțiile sale semnificative la cercetarea artei decorative și la dezvoltarea colecțiilor muzeale, Elena Crișan a avut o carieră dedicată culturii orădene.
"Colegii din Muzeul Ţării Crişurilor anunţă, cu profundă tristeţe, trecerea la cele veşnice a doamnei Elena Gabriela Crişan, muzeograf şi critic de artă, care a făcut parte din colectivul instituţiei muzeale orădene o lungă perioadă de timp", au transmis, marți, printr-o postare pe Facebook, reprezentanţii MŢC.
Elena Gabriela Crişan a activat la Secţia de Artă a muzeului, unde s-a remarcat prin cercetările sale asupra stilului Secession şi implicarea în mutarea colecţiilor din vechea clădire în Palatul Baroc. După pensionare, a continuat colaborarea cu instituţia, oferind consultanţă pentru proiecte precum Muzeul Memorial "Aurel Lazăr" şi alte iniţiative culturale.
Pe lângă munca muzeală, muzeografa a fost cadru didactic la Facultatea de Arte a Universităţii din Oradea şi la Şcoala de Arte Populare, formând generaţii de studenţi prin pasiunea sa pentru artă. De asemenea, a curatoriat expoziţii importante şi a publicat articole de specialitate.
"Cei care au cunoscut-o ştiu că a fost o persoană caracterizată printr-o generozitate extraordinară şi o omenie profundă, o adevărată doamnă, cu un comportament aristocrat, calităţi pentru care va rămîne în memoria noastră pentru totdeauna", au mai transmis reprezentanţii instituţiei de cultură.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu sunt așteptați la priveghi, vineri, la ora 18:30, la Capela Orăşenească.
Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, la Capela Haşaş din Cimitirul Municipal.