Încă șapte bihoreni infectați cu Covid au murit de duminică până luni dimineață, la fel ca în intervalul precedent, potrivit unei actualizări privind situația pandemiei dată publicității de Direcția de Sănătate Publică și Prefectura Bihor, bilanțul negru urcând la 1.640 decese de la începutul pandemiei și până în prezent.

Dintre cele șapte persoane, una fusese vaccinată, la începutul primăverii, și suferea de numeroase afecțiuni cronice. „Persoana vaccinată care a decedat avea multiple comorbidități și de la vaccinare a trecut mai mult timp”, a declarat luni BIHOREANULUI dr. Daniela Rahotă, directorul executiv al DSP Bihor.

Pe de altă parte, în ultimele 24 de ore au fost depistate în Bihor încă 198 de infectări, în urma efectuării a 1.358 de teste, ceea ce înseamnă că 14,58% din totalul acestora au indicat rezultate pozitive.

Odată cu noile îmbolnăviri, numărul total de la începutul pandemiei se ridică la 32.684, dintre care 28.848 s-au încheiat cu vindecări.

Luni la ora 8.30, în Oradea erau ocupate 53 de paturi ATI. În ultimele zile, capacitatea paturilor de Terapie Intensivă a fost suplimentată, de la 57 la 61, cu 4 paturi pentru copii.

Evoluția celui de-al patrulea val al pandemiei face ca și celelalte paturi de spital să fie intens solicitate, astfel că de luni a fost majorat numărul total al acestora de la 222 paturi (toate în secțiile de Infecțioase și Pneumologie ale Spitalului Municipal) la 365, prin alocarea de paturi pentru pacienții Covid și la spitalele din județ: la cele municipale din Beiuș, Marghita și Salonta, precum și la cele orășenești din Aleșd și Ștei, plus la spitalul de psihiatrie din Nucet și la spitalul de psihiatrie și măsuri de siguranță din Ștei.

Din acest total de 365 paturi pentru pacienții Covid, luni dimineață la ora 8.30 erau ocupate 291, adică aproape 80%.

Luni dimineață, o comună din Bihor - Spinuș - a ajuns la o incidență a cazurilor Covid de 12,23 la mia de locuitori, aceasta fiind urmată de Țețchea (9,39), Chișlaz (8,23), Cetariu (7,92) și Hidișelu de Jos (7,05). Alte patru comune au o incidență mai mare de 6 la mie (Sâmbăta, Tărcaia, Sânmartin, Căbești), iar 14 localități, între care și Oradea, o incidență cuprinsă între 4 și 6 la mie.

În ce privește vaccinarea anti-Covid, duminică au fost administrate seruri pentru 722 persoane, în prezent fiind vaccinați cu schema completă 27,01% dintre locuitorii județului. În Bihor sunt și 4.854 persoane vaccinate și cu doza booster (a treia).

Vezi mai jos rata infectărilor pe fiecare unitate-administrativ teritorială în parte!