Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, vineri, că a fost depășit pragul de peste 20.000 de români infectați cu noul coronavirus, un prag peste cel estimat anterior de autorități, care se așteptau la 15.000 - 20.000 de cazuri. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat aproape 200 de noi cazuri. 

Potrivit unui comunicat al GCS, până pe 5 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.103 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.145 au fost declarate vindecate și externate, iar 1308 au decedat.

„De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 152 de pacienți”, arată GCS.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.395 de persoane, iar alte 95.847 de persoane sunt în izolare la domiciliu sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 484.782 de teste.

„Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 111 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 155.000 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal”, mai arată comunicatul.