Printr-un comunicat dat publicităţii vineri, redactat sec, Prefectura Bihor a anunţat că, începând cu data de 8 iunie, "prin Decizia RNP (n.r. - Regia Naţională a Pădurilor) nr. 303/6 iunie 2012, a fost eliberat din funcţia de director al Direcţiei Silvice Bihor, dl. inginer Liviu Laza Matiuţa".

Deşi în document nu este explicat şi motivul schimbării, BIHOREANUL a aflat că acesta este unul de natură politică şi electorală, întrucât Matiuţa, numit ca şef al Direcţiei Silvice în 2009, pe filieră PDL, a încălcat "consemnul" premierului Victor Ponta, care a avertizat că va înlocui toţi şefii de instituţii guvernamentale descentralizate care se implică în campanie.

Acesta e şi cazul lui Matiuţa, care candidează pe lista PDL Bihor pentru un post de consilier judeţean, după ce între 2008 şi 2012 a fost consilier local, tot din partea PDL, la Vaşcău, de unde - de altfel - făcea zilnic naveta.

Potrivit comunicatului Prefecturii, începând cu aceeaşi dată de 8 iunie, "prin Decizia nr. 304 din 6 iunie 2012, funcţia de director al Direcţiei Silvice Bihor este ocupată de dl. inginer Cristian Adrian Florescu".

Noul şef al Direcţiei Silvice este absolvent al Universităţii din Oradea, Facultatea de Protecţia Mediului, specializarea Silvicultură. În anul 2009 a fost şeful Ocolului Silvic Oradea. Florescu a fost, timp de 15 ani, şi director al Administraţiei Parcului Natural Apuseni.