Peste 100 de negustori, meșteri populari, meșteșugari și anticari din patru zări s-au strâns la prima ediție a Târgului Corvinilor – Târgul de 500 de ani, eveniment care se desfășoară între 24 și 27 august la marginea comunei Lugașu de Jos, spre Aleșd, pe un platou de lângă drumul naţional DN1- E60.

Înființată pe baza ordinului regal al lui Matei Corvin în 1470 și reluată după o pauză de aproape 100 de ani, manifestarea vrea să concureze cu târgul din Negreni, motiv pentru care organizatorii au bătut la pas în prealabil toate iarmaroacele din județ, și nu numai, pentru a-i ademeni pe comercianți.

“Sperăm să vină oameni în număr cât mai mare, comercianți, cumpărători, dar și simpli vizitatori”, a spus primarul comunei, Sorban Levente.

Acesta a deschis manifestarea însoțit de o domniță și doi feciori, unul în straie populare românești și un altul în costum tradițional maghiar, avându-i alături pe președintele Consiliului Județean Bihor, Pasztor Sandor, pe vicepreședintele Traian Bodea, pe deputatul PSD Ioan Sorin Roman, consilieri județeni, dar și oficialități locale. 

Comercianți și mușterii deopotrivă vor avea parte de o distracție pe cinste, după cum promit organizatorii.

Joi seară, după deschiderea festivă, atmosfera a fost “încălzită” de Traian şi Valeria Ilea, care au coborât între spectatori cântând împreună cu ei melodiile populare care i-au consacrat, între care și “Pușca și cureaua lată”, iar seara s-a încheiat cu concertul orădencei Jessie Baneş.

A fost doar începutul, căci organizatorii le-au pregătit musafirilor din iarmarocul Corvinilor trei zile și trei nopți de concerte, spectacole, concursuri, bucate și licori de soi...


Vezi mai jos programul Târgului Corvinilor pentru următoarele zile:

Vineri  
14.00 - 16.00 – Întâlnire ecumenică și muzică religioasă (coruri, formații)
16.00 – 18.00 – După-masa copiilor și spectacolul copiilor pe scenă
18.00 – 19.00 –Teatru de copii in aer liber 
19:00 – 20:00 – Spectacol Magicieni
20:00 – 21:00 – Exclusive Dans Club
21.00 – Formația Select

Sâmbătă 
14.00 – 17.00 – Radio ``Târgul Corvinilor – Târgul de 500 de ani`` Live
17:00 – 20:00 - Vegas Band
20.00 – 21:00 - Recital Alessio
21.00 – 22:00 - Concert Elena Ionescu ex. Mandinga
22.00 23:00 -Seară de foc –demonstrație lupte de gladiatori organizată de Deus Vult Oradea.
23.00 – Discotecă în aer liber

Duminică 
13.30 – 14:00- Parada portului
14.00 – 14:30 – Discursul oficialităților
14.30 – 16.30 – Tradiții și obiceiuri populare
16:30 – 17:30 – Mohacsi Brigitta
17:30 – 19:00 – Ionel Ban și Formația
19.00 – 20.00 – Ansamblul “Crișana”
20.00 – 21:00 – Formația Light Chocolate
21.00 – 22:00 - Concert Alex Velea
22.00 – Foc de artificii