Sute de orădeni şi turişti s-au bucurat vineri după-amiază de prima zi a Târgului de Paşte, care s-a deschis în Cetatea Oradea, într-un decor plin de culoare, cu ouă şi iepuraşi uriaşi.

Pe o vreme numai bună de ieşit din case, cei mai bucuroşi au părut a fi cei mici, care, însoţiţi de părinţi ori de bunici, s-au întâlnit cu iepuraşul de Paşte, care le-a dăruit bomboane, au participat la ateliere de pictură ori s-au plimbat cu maşinuţele electrice prin curtea Cetăţii.

Gândit a fi un eveniment pentru întreaga familie, Târgul de Paşte are o ofertă bogată de activităţi pentru oameni de toate vârstele, dar mai ales pentru copii.

Târgul de Paste Oradea 2024

Princhindeii pot participa la diverse ateliere, printre care cele de pictură pe obiecte din ipsos sau de încondeiat ouă, dar pot şi alerga prin labirintul din centrul târgului.

De asemenea, în curtea Cetății, ei au la dispoziţie şi un mini parc de distracţii, carusele, o roată panoramică sau un trenuleţ care îi plimbă prin tot Târgul.

Cei mari pot alege să savureze un pahar de vin sau de bere în zona de lounge ori să se pozeze în decorurile colorate din curtea Palatului Princiar.

Oferta culinară, deși vizibil mai modestă faţă de anii trecuţi, nu-i lasă pe oamenii să moară de foame.

În zona de foodtruck-uri se pot găsi, spre exemplu, burgeri de vită care costă 50 de lei, lipie de pui care costă 38 de lei sau burgeri vegani cu 33 de lei, toate putând fi asezonate cu porumb copt sau cartofi prăjiţi, la preţul de 15 lei.

Târgul de Paste Oradea 2024

Vedeta "dulce" a târgului este kürtőskalácsul, care se vide cu diferite arome, între 20 şi 25 de lei. Ca desert, vizitatorii mai pot alege între vată de zahăr, îngheţată, bubble tea, ciocolată de casă sau turtă dulce.

De la tarabele comercianţilor nu lipsesc nici ouăle încondeiate, decoraţiunile de Paşte, bijuteriile handmade sau pietrele preţioase.

De asemenea, în fortăreaţă vor fi organizate şi câteva reprezentaţii artistice, cum a fost cea de vineri după-amiază a Ansamblului Folcloric Florile Bihorului al Palatului Copiilor din Oradea.

Târgul de Paste Oradea 2024

Târgul de Paşte, organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, va avea loc până pe data de 6 mai şi va fi deschis zilnic între orele 16 şi 21.

Programul complet al evenimentelor este disponibil aici.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!