Liana Cozea, un reputat scriitor, critic și istoric literar din Oradea, membru al Uniunii Scriitorilor din România și autoare a 9 cărți, a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 77 de ani. Anunțul a fost făcut de familie și de Facultatea de Litere a Universității Oradea, care o descrie pe fosta universitară ca „o profesoară desăvârșită, un Om drept și iubit, un critic și istoric literar de valoare”.

Liana Cozea s-a născut la 21 decembrie 1944 în Beiuș și a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, secția limba și literatura română, pe care a absolvit-o în 1967. În 1981 şi-a luat cea de a doua licență, la aceeași facultate, secția limba și literatura română-limba și literatura engleză.

După absolvire a predat la un liceu industrial, apoi a fost corector la Tipografia din Oradea și la revista „Familia”, între 1968-1969. Din 1969 a lucrat ca bibliograf la Biblioteca Institutului Pedagogic orădean, iar între 1972-1989 ca filolog la același institut. Între 1976-1978 a predat la acest institut cursuri de sociologia culturii și cursuri pentru studenții străini, apoi a fost traducător.

Din 1990 până în 2010 Liana Cozea a fost lector, conferențiar și profesor universitar la Catedrele de limba și literatura română și limba și literatura engleză ale Facultății de Litere din Universitatea din Oradea. În 1993 a obținut titlul de doctor în litere al Facultății de Litere din Cluj.

A debutat în revista „Familia” în 1968 cu interviuri și cronici muzicale. A publicat zeci de articole de specialitate în revistele „România literară”, „Steaua”, „Apostrof”, „Studia UBB Cluj-Napoca”, „Vatra”, „Arca”, „Familia”, dar și nouă cărți de istorie, critică literară și eseuri, cele mai multe gravitând în jurul unor personalități feminine ale culturii române, cărți bine primite de critica literară.

Dintre acestea, amintim: „Cvartet cu prozatoare”, Oradea, Biblioteca Revistei Familia, 1997; „Portretul unei doamne”, Pitești, Paralela 45, 2000; „Exerciții de admirație și reproș. Hortensia Papadat-Bengescu”, Paralela 45, 2002; „Confesiuni ale eului feminin”, Paralela 45, 2005; „Al doilea eu”, Cartea Românească, 2013; „Patru critici literari. Jurnale și memorii”, București, Cartea Românească, 2018.

În 1998 Lianei Cozea i s-a acordat premiul „M. G. Samarineanu” al Revistei Familia, iar în 2006 premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din octombrie 1999.

Cititoare constantă și totodată critică a BIHOREANULUI, profesoara Liana Cozea fost o doamnă desăvârșită, un caracter puternic, o inteligență admirabilă, o persoană cu verticalitate, adversară a compromisurilor, cu simț critic, verb ascuțit și vorbire impecabilă, un reper pentru toți cei care cochetează, într-o formă sau alta, cu scrisul. Lumea literelor e mai săracă fără ea.

Dumnezeu să o odihnească în pace, iar familiei sincere condoleanțe!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!